FacebookTwitterLinkedIn

Premierul Ilie Bolojan a propus, luni, în ședința Biroului Politic Național al PNL, ca pe data de 29 ianuarie să fie angajată răspunderea Guvernului în fața Parlamentului pentru proiectul de lege privind reforma administrației, precum și pentru pachetul de măsuri destinate relansării economice, care va fi definitivat până pe 26 ianuarie, cu contribuția tuturor partenerilor din coaliție.

Prim-ministrul Ilie Bolojan, lider al PNL, a prezentat în fața BPN pachetul pentru reforma administrației publice centrale și locale, precum și calendarul propus pentru adoptarea bugetului de stat pe anul 2026, se precizează într-un comunicat al Partidului Național Liberal, potrivit Agerpres.

Conform sursei citate, Ilie Bolojan a informat despre ședința coaliției de guvernare, care a avut loc înaintea reuniunii BPN al PNL, unde s-au pus la punct ultimele detalii în privința reformei administrației publice centrale și locale, inclusiv reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal.

Partidul Național Liberal: „Forma agreată în coaliție este foarte apropiată de forma proiectului de lege de pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, iar premierul Ilie Bolojan a propus ca pe data de 29 ianuarie 2026 să fie angajată răspunderea Guvernului în fața Parlamentului pentru acest proiect de lege.

De asemenea, în aceeași zi, Guvernul își propune angajarea răspunderii în fața Parlamentului și pe un pachet de măsuri pentru relansare economică, a cărui formă va fi definitivată până pe 26 ianuarie, cu contribuția tuturor partenerilor din coaliție.”

Bugetul de stat pe 2026 ar urma să fie adoptat în a doua jumătate a lunii februarie.

Partidul Național Liberal: „În privința bugetului de stat, în urma discuțiilor tehnice cu reprezentanții Ministerului Finanțelor și ținând cont de pașii premergători care mai trebuie făcuți, se are în vedere adoptarea bugetului de stat pe 2026 în a doua jumătate a lunii februarie. Premierul și liderul Partidului Național Liberal a precizat că unul dintre obiectivele majore ale acestui an este absorbția fondurilor PNRR.”

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.