FacebookTwitterLinkedIn

Elon Musk a deschis un proces împotriva OpenAI și Microsoft, susținând că schimbarea statutului OpenAI și orientarea companiei către profit l-ar fi fraudat. Miliardarul cere despăgubiri cuprinse între 79 și 134 de miliarde de dolari, potrivit Reuters.

Evaluarea daunelor a fost realizată de economistul C. Paul Wazzan, specialist în litigii cu miză mare, care arată că Elon Musk ar avea dreptul la o parte semnificativă din valoarea actuală a OpenAI, estimată la aproximativ 500 de miliarde de dolari. Wazzan a luat în considerare atât donația de 38 de milioane de dolari făcută de Musk în 2015, când a cofondat OpenAI, cât și sprijinul tehnic oferit în primii ani de funcționare ai organizației.

Potrivit expertului, OpenAI ar datora lui Musk între 65,5 și 109,4 miliarde de dolari, în timp ce Microsoft, care deține aproximativ 27% din OpenAI, ar trebui să plătească între 13,3 și 25,1 miliarde de dolari. În scenariul maxim, despăgubirile totale ar ajunge la 134 de miliarde de dolari, sumă care ar reprezenta un randament de peste 3.500 de ori față de contribuția inițială a lui Musk.

Procesul dintre Musk, OpenAI și Microsoft urmează să fie judecat începând din luna aprilie, cazul având potențialul de a deveni unul dintre cele mai costisitoare litigii din istoria industriei tehnologice.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.