Potrivit datelor retrospectivei Bolt (Bolt Rewind), pe zona de ride-hailing/ transport la cerere, compania a înregistrat în România o creștere cu 16% a curselor față de 2024.
Clienții au descoperit noi caracteristici în aplicație, precum monitorizarea zborurilor pentru cursele programate sau diverse categorii noi, precum XL în București. În 2025, Bolt România a continuat extinderea serviciilor de ride-hailing în 10 noi orașe, respectiv a celor de livrare de mâncare în 27 de orașe, dar și lansarea de produse digitale care au venit în întâmpinarea nevoilor tuturor utilizatorilor.
La nivelul întregii țări, în topul celor mai populare puncte de preluare s-au numărat Aeroportul Henri Coandă, Gara de Nord, respectiv mall Palas din Iași. Tot în privința cererii din partea pasagerilor, cea mai populară zi din săptămână a fost vinerea, iar ora cu cea mai mare cerere a fost 18.00.
În ceea ce privește Bolt for Business, serviciul de transport la cerere dedicat companiilor, acesta a fost cel mai frecvent utilizat în special în București, Cluj-Napoca și Constanța. De altfel și cele mai populare puncte de preluare au fost aeroporturile din București și Cluj, respectiv mall Palas Iași. În ceea ce privește ziua cu cea mai mare cerere, aceasta a fost tot vinerea, însă cea mai populară oră a fost 15.00.
Pe Bolt Food, în 2025, produsul cel mai des comandat de utilizatorii români a fost shaorma mare, opțiune care conduce detașat topul preferințelor. Pe următoarele două locuri se clasează specialități la bază chinezești: tăieței cu pui crispy, urmați de pachețele de primăvară, după cum arată datele din aplicație.
În anul care tocmai s-a încheiat, comenzile pe Bolt Food au înregistrat o creștere semnificativă, de 27% față de anul anterior, creștere datorată preocupării constante a companiei de a sprijini un ecosistem gastronomic dinamic în orașele din România, un pilon central al orașelor orientate către nevoile și preferințele oamenilor.
Însă aplicația Bolt Food include nu doar livrarea de mâncare de la restaurantele partenere, ci și magazinele, care deservesc cumpărăturile zilnice atât prin Bolt market, cât și prin magazinele partenere, zonă pe care platforma a crescut considerabil față de 2024. Pe acest segment, cea mai populară zi pentru comenzi a fost sâmbăta, iar cel mai dorit produs, bananele.
În ceea ce privește serviciul de micromobilitate al Bolt, în 2025, un utilizator român din Arad a făcut 2.966 de curse cu trotinetele electrice, în timp ce în Capitală, recordul de curse pentru o persoană a fost de 1.945.
Bolt este o platformă de mobilitate partajată care activează în peste 50 de țări și 600 de orașe, oferind servicii precum ride-hailing, închiriere de mașini, dar și de trotinete și biciclete electrice pentru peste 200 de milioane de clienți. Peste 4.5 milioane de șoferi utilizează aplicația Bolt la nivel mondial.
În România, compania este prezentă cu serviciile de transport la cerere, de închiriere de trotinete electrice, de livrare de mâncare (Bolt Food), livrare de produse alimentare și nealimentare (Bolt Market) și cu divizia de software development, care deservește toate subsidiarele din Europa ale companiei.
Bolt este lider de piață în România și activează în peste 40 de orașe.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.