Șefii mai multor bănci centrale majore din lume și-au exprimat public sprijinul față de președintele Rezervei Federale a SUA, Jerome Powell, în urma amenințărilor administrației Trump privind o posibilă punere sub acuzare a acestuia, potrivit Reuters, citată de Agerpres.
Într-un comunicat comun publicat marți, guvernatorii subliniază că sunt „pe deplin solidari cu Rezerva Federală a Statelor Unite și cu președintele acesteia, Jerome H. Powell”. Documentul este semnat de conducerea Băncii Centrale Europene (BCE), a Băncii Angliei, a Băncii Canadei, precum și de șefii băncilor centrale din Suedia, Danemarca, Elveția, Australia, Coreea de Sud, Brazilia și Franța. De asemenea, printre semnatari se află și președintele Băncii Reglementelor Internaționale (BIS).
„Independența băncilor centrale este un pilon fundamental al stabilității prețurilor, al stabilității financiare și economice, în beneficiul cetățenilor pe care îi deservim”, se arată în declarația comună. Surse citate de Reuters precizează că documentul rămâne deschis și altor guvernatori care doresc să se alăture ulterior.
Avertisment privind riscurile presiunii politice
La Viena, în cadrul unui eveniment organizat de Financial Times, Martin Kocher, guvernatorul Băncii Naționale a Austriei și membru al Consiliului guvernatorilor BCE, a avertizat că presiunile politice asupra politicii monetare pot avea efecte grave.
„Independența băncii centrale nu este un principiu abstract. Este esențială pentru protejarea puterii de cumpărare a cetățenilor și pentru stabilitatea economică. Istoria arată foarte clar ce se întâmplă atunci când politica monetară este supusă presiunii politice”, a spus Kocher, fără a-l menționa explicit pe Donald Trump.
Anchetă motivată politic
Jerome Powell a respins acuzațiile și presiunile pe care le consideră motivate politic, afirmând că ancheta penală declanșată împotriva sa reprezintă o încercare de a influența deciziile Rezervei Federale.
„Amenințarea cu acuzații penale este consecința faptului că Rezerva Federală stabilește ratele dobânzilor pe baza celei mai bune evaluări a noastre în interesul publicului, și nu în funcție de preferințele președintelui”, a declarat Powell într-un comunicat publicat duminică. El a adăugat că își va continua mandatul „cu integritate și angajament față de poporul american”.
Potrivit lui Powell, Departamentul american al Justiției a emis citații către Fed și a avertizat asupra posibilității unui rechizitoriu. Investigația vizează acuzații potrivit cărora Powell ar fi făcut declarații false în Congres cu privire la proiectul de renovare, în valoare de 2,5 miliarde de dolari, a sediului Fed din Washington. Powell a explicat anterior că proiectul a implicat lucrări complexe, inclusiv modernizarea sistemelor de securitate și înlocuirea unor materiale periculoase.
Tensiuni politice și efecte în Congres
Președintele Donald Trump a criticat frecvent politica monetară a Fed și a cerut reduceri mai agresive ale dobânzilor pentru stimularea economiei, considerând măsurile adoptate până acum insuficiente. În ultimele săptămâni, Trump a sugerat inclusiv posibilitatea intentării unui proces împotriva lui Powell pentru „incompetență”.
Evoluțiile au generat reacții și în Congresul SUA. Senatorul republican Thom Tillis, membru al Comitetului Bancar al Senatului, a declarat că amenințarea cu acuzarea subminează „independența și credibilitatea” Departamentului Justiției. Acesta a anunțat că va bloca orice nominalizare a lui Trump pentru conducerea Fed, inclusiv pentru viitorul președinte al instituției, până la clarificarea situației juridice.
Trump a declarat pentru NBC News că nu are cunoștință despre acțiunile Departamentului Justiției, adăugând însă că Powell „nu este foarte bun la Fed și nici la construcția clădirilor”. Un purtător de cuvânt al DoJ a refuzat să comenteze, menționând doar că procurorul general a cerut investigarea prioritară a oricărui posibil abuz legat de utilizarea banilor publici.
Mandatul lui Jerome Powell ca președinte al Fed expiră în mai 2026, însă mandatul său ca membru al Consiliului Guvernatorilor se întinde până în 2028. Rezerva Federală este, prin lege, o instituție independentă, iar numeroși economiști avertizează că subordonarea politicii monetare intereselor politice ar putea alimenta inflația și destabiliza economia.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.