FacebookTwitterLinkedIn

Piața ambalajelor a continuat în 2025 un parcurs de creștere moderată, într-un context economic marcat de presiuni inflaționiste și costuri logistice ridicate. În acest mediu, companiile au devenit mai atente la eficiența lanțului de ambalare, orientându-se către soluții durabile, fiabile și optimizate din punct de vedere al costurilor.

Cererea s-a concentrat tot mai mult pe ambalaje din hârtie și carton, produse reciclabile și soluții tehnice de protecție cu rezistență mecanică ridicată, precum și pe furnizori capabili să ofere portofolii complete și consultanță tehnică.

„Segmentele e-commerce, pharma, logistică și distribuție au continuat să fie principalii factori de creștere în 2025”, declară Cristian Bădescu, CEO INATECH Packaging, unul dintre principalii furnizori de soluții de ambalare pentru protecție din România, activ de 15 ani pe piața locală și regională.

„Observăm o orientare clară către ambalaje din hârtie și carton, folii cu bule eco-friendly și soluții termoizolante performante. Tot mai multe companii aleg un singur furnizor complet de ambalaje, pentru a eficientiza procesele și a asigura coerență în calitate.”

Segmentele cu cea mai mare dinamică în 2025 pentru INATECH Packaging au fost: e-commerce – motorul principal al cererii, datorită volumelor ridicate de livrări și nevoii de ambalaje rezistente și atractive; pharma – sector aflat în expansiune, susținut de transportul produselor sensibile la temperatură și de adoptarea soluțiilor cu temperatură controlată din gama PERFORMA; logistică și distribuție – cu investiții crescute în soluții integrate de protecție, depozitare și transport; retail și automotive – cu cerințe ridicate privind protecția produselor și optimizarea ambalării; defense — un segment care s-a alăturat în 2025 și a devenit rapid un domeniu important, unde cerințele tehnice ridicate pentru transportul echipamentelor sensibile au generat o cerere constantă pentru soluții de ambalare personalizate și certificate.

INATECH GROUP și-a stabilit deja primii clienți pe piețele externe în 2025 și își propune să își consolideze poziția de lider regional prin extinderea sistematică a activității în Bulgaria, Moldova și Ungaria începând cu 2026, menținând în același timp focusul pe inovație continuă și parteneriate strategice cu producători europeni de top.

„În cei 15 ani de activitate, INATECH GROUP a crescut prin decizii strategice și investiții constante în oameni, infrastructură și inovație. Chiar și într-un context economic complex, direcția noastră rămâne clară: soluții cu valoare adăugată și parteneriate pe termen lung”, completează Bădescu.

Fondată în 2010 ca o afacere de familie, INATECH Packaging s-a dezvoltat constant și sustenabil, devenind astăzi un grup cu peste 60 de angajați, un portofoliu de peste 5.000 de produse și soluții dedicate pentru industrii precum e-commerce, pharma, logistică, automotive și retail.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.