Într-un peisaj economic și geopolitic aflat într-o continuă transformare, președintele consiliului de administrație devine busola unei companii. De el depinde direcția strategică a boardului și, implicit, dezvoltarea pe termen lung a organizației.
Carmen Micu, fondator și director executiv al Envisia – Boards of Elite, explică: „Rolul președintelui consiliului de administrație este extraordinar de important, pentru că el este cel care face atât steering (direcționare – n.r.), cât și stewardship (administrare – n.r.). Sunt doi termeni greu de tradus în limba română, dar fiecare reprezintă un concept distinct. Să faci steering și stewardship înseamnă să navighezi cu un scop clar, astfel încât consiliul să aibă o direcție bine definită și să-și asume responsabilități”.
Envisia, înființată în urmă cu opt ani, este prima școală de business din România dedicată formării membrilor consiliilor de administrație. Carmen Micu are peste 25 de ani de experiență în management, marketing și comunicare, a ocupat poziții locale, regionale și globale și a lucrat într-o gamă variată de industrii – de la FMCG la farma, media și publicitate. În prezent, este și președinte al International Association for Sustainable Economy, deține o certificare Hogan pentru evaluarea profilurilor de personalitate și este membru al Asociației Administratorilor Independenți (AAI). Pentru ea, învățarea continuă este un pilon de dezvoltare: „În business, nu contează ce vârstă avem, ci contează să investim în noi, să știm ce nu știm, iar asta înseamnă că va trebui să continuăm să învățăm”.
Un studiu realizat de Envisia pe un eșantion de 200 de membri ai consiliilor de administrație arată două direcții principale: dorința de actualizare profesională și efortul de adaptare.
Un consiliu de administrație nu este doar o echipă de management extinsă, ci un grup de interese, cu un rol strategic, diferit de cel al executivului. „Boardul trebuie să fie un cerc de încredere al acționarilor. Diplomația este necesară în relațiile cu investitorii, iar colaborarea înseamnă modul în care membrii își pun ideile în practică pentru a crea valoare”, subliniază Carmen Micu. Iar crearea valorii este, de departe, cea mai dificilă provocare. „Boardul creează valoare prin deciziile pe care le ia, prin strategiile pe care le propune spre implementare și prin politicile pe termen lung”, explică ea. De aceea, competențele-cheie ale unui membru de consiliu rămân gândirea critică și gândirea independentă – abilități esențiale pentru a vedea dincolo de prezent și pentru a construi viitorul companiei.