Compania românească Infinexa, specializată în restructurarea și finanțarea firmelor aflate în dificultate, a fost desemnată administrator judiciar al societății Electrocentrale Craiova, în consorțiu cu Casa de Insolvență GMC.
Decizia a fost luată de Tribunalul Dolj, care a dispus luni deschiderea procedurii de insolvență, la cererea companiei debitoare.
Potrivit Infinexa, principala prioritate a administratorului judiciar este asigurarea continuității activității Electrocentrale Craiova, astfel încât furnizarea energiei termice și electrice către municipiul Craiova să nu fie afectată. De asemenea, administratorul judiciar vizează menținerea siguranței în exploatare, plata obligațiilor curente și elaborarea unui plan de reorganizare.
„Ne concentrăm pe stabilizarea financiară a societății și pe funcționarea acesteia pe termen mediu și lung, fără întreruperi în alimentarea cu energie termică și electrică a orașului”, a declarat Adrian Lotrean, CEO Infinexa și administrator judiciar al Electrocentrale Craiova.
Electrocentrale Craiova a solicitat deschiderea procedurii insolvenței în data de 12 decembrie 2025, pe fondul unor datorii generate în principal de obligațiile de achiziție a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.
Societatea a fost înființată la 30 septembrie 2022, în urma separării activității de producere a energiei din cadrul Complexului Energetic Oltenia, ca parte a unui plan de restructurare și decarbonizare. În urma divizării, Electrocentrale Craiova a preluat activele termocentralei, infrastructura operațională, personalul și o parte semnificativă din datoriile istorice ale fostului CET.
Electrocentrale Craiova produce energie electrică pentru sistemul energetic național și energie termică pentru sistemul centralizat de încălzire al municipiului Craiova, asigurând încălzire și apă caldă pentru peste 46.000 de apartamente, instituții publice, școli, spitale, agenți economici, precum și abur tehnologic pentru uzina Ford Otosan.
Compania funcționează sub autoritatea Ministerului Energiei și are un rol strategic în sistemul energetic și de termoficare al regiunii.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.