FacebookTwitterLinkedIn

Consumul global de ulei de măsline se află pe un trend ascendent, după doi ani complicați pentru producători.

Conform International Olive Council (IOC), consumul mondial din sezonul 2023/2024 a depășit 2,7 milioane de tone, cu estimări ce urcă spre 3,06 milioane de tone în 2024/2025 — o creștere de aproape 10%. În același timp, ponderea consumului din Uniunea Europeană scade treptat, în timp ce țările non-mediteraneene adoptă uleiul de măsline într-un ritm fără precedent.

Aceste mutații globale se reflectă direct și în România, unde consumul de ulei extravirgin rămâne încă redus per capita, dar crește constant, iar piața trece printr-un proces evident de premiumizare. Într-o piață dominată tradițional de uleiul de floarea-soarelui, tot mai mulți consumatori români încep să adopte uleiul extravirgin ca ingredient recurent, nu doar ocazional.

Deși România pornește de la un consum anual mult sub media europeană, interesul pentru dieta mediteraneană, pentru produse naturale și pentru ingrediente neprocesate a crescut vizibil în ultimii ani.

„În România, oamenii încep să caute uleiul care spune o poveste, nu doar un produs anonim de raft. Tot mai mulți consumatori vor să știe de unde provine uleiul, ce soi este, cum a fost făcut și în ce perioadă a fost recoltat”, spune David Filipas, antreprenor și somelier de ulei de măsline.

Conform datelor din piața locală, vânzările de ulei extravirgin au avut creșteri susținute în 2023 și 2024, în ciuda faptului că prețurile la nivel european au crescut chiar și cu 50% într-un singur an. Potrivit Eurostat, în România, creșterea medie a fost mult mai redusă, aproximativ 13%, ceea ce a permis consumatorilor să adopte uleiul extravirgin mai rapid decât în alte piețe.

La nivel mondial, consumatorii se îndreaptă tot mai mult către: uleiuri extravirgine premium, cu aciditate mică și profil aromatic distinct; origini controlate, loturi unice și trasabilitate completă; soiuri monovarietale, fiecare cu identitatea și aroma sa (Koroneiki, Arbequina, Hojiblanca etc.); produse din recolte proaspete, unde diferențele de terroir sunt vizibile.
Exact aceste tendințe sunt resimțite și în România, unde tot mai multe familii aleg extravirginul nu doar pentru salate, ci și pentru gătit ușor, tartine, paste și consum „de sănătate”, în linie cu recomandările nutriționale moderne.

Prin ochii lui David Filipas, unul dintre cei mai activi promotori ai culturii uleiului extravirgin în România, țara noastră se aliniază valului internațional, dar cu o nuanță proprie.

„România face un salt interesant: de la extravirgin folosit doar de sărbători, la extravirgin folosit zilnic. Când oamenii înțeleg diferența dintre un ulei generic și un lot selectat, cu aromă, polifenoli și identitate, devin loiali. Este o piață încă mică, dar extraordinar de dinamică”, explică David Filipas.

Trecerea sa către producția de loturi proprii — selectate direct din ferme din Grecia și Spania — este parte din același fenomen de maturizare: consumatorii români vor să cumpere de la cineva care garantează calitatea cu propriul palat, nu din cifre anonime de import.

În ultimii ani, vânzările de ulei extravirgin în România au crescut într-un ritm consistent, în special pe segmentul premium. Capacitatea de creștere pe termen mediu este mare, având în vedere: consumul actual redus per capita; ritmul rapid de educare culinară; migrarea consumatorilor dinspre private label către branduri cu identitate; importurile suplimentare generate de deficitul mediteranean din ultimele două sezoane.

„România devine o piață interesantă pentru extravirgin. Creșterea vine din două direcții: transformarea consumului ocazional în consum recurent și migrarea către produse premium, cu poveste și trasabilitate. Este momentul în care un brand local poate avea un cuvânt de spus”, adaugă și Cosmin Filipas.

În timp ce producătorii mediteraneeni se adaptează la un context climatic volatil, cererea globală pentru ulei extravirgin continuă să crească. România se aliniază acestui trend, iar antreprenorii locali care investesc în calitate, educație și loturi cu identitate pot deveni repere într-o piață aflată în plină transformare.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.