Președintele Nicușor Dan a îndemnat, luni, la recepția de 1 Decembrie de la Palatul Cotroceni, la temperarea discursului public, criticând proliferarea sloganurilor și radicalizarea dezbaterilor, și a subliniat necesitatea unor discuții calme și echilibrate asupra problemelor societății.
Nicușor Dan: „Cel mai simplu pentru un politician este să ia două sau trei dintre ele, să le facă sloganuri, să defileze cu ele de dimineață până seara. Și sunt câțiva care o fac. Și, din păcate, spațiul nostru public este poluat de această reversare de sloganuri, unele dintre ele devenind țipete și chiar urlete. De aceea, invitația pe care o fac tuturor este să coborâm toți nivelul vocii, să discutăm cu calm și echilibru problemele pe care societatea noastră le are – fără să încercăm să le ascundem într-un fel, dar păstrându-ne calmul și echilibrul”, conform Agerpres.
Președintele a îndemnat la echilibru și luciditate în evaluarea prezentului, „tocmai pentru a fi capabili să ne modulăm și așteptările și speranțele”.
Nicușor Dan: „Trăim mai prost decât anul trecut. Dar trăim mult mai bine decât acum 20 de ani. Și trăim mai bine decât mulți din oamenii din țări vecine nouă. România este o țară coruptă, și românii au dreptate când spun că nu văd o voință a statului român de a lupta cu corupția, și mai au dreptate când sunt revoltați de faptul că oameni corupți vin și le dau lecții de moralitate la televizor. Totuși, suntem mai puțin corupți decât acum 20 de ani’, a afirmat șeful statului.
Nicușor Dan a abordat mai multe domenii, printre care învățământul și sistemul medical, și a apreciat că ‘puteam să fim mult mai departe și să trăim mult mai bine față de cum trăim azi’.
Președintele a susținut că „avem o economie privată foarte dinamică, merituoasă, care a reușit să dubleze PIB-ul României în 10 ani, dar avem un deficit comercial foarte mare și nu avem în momentul ăsta o adevărată politică economică”.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.