După o vară plină de energie, vacanțe și agitație, toamna aduce cu ea o schimbare de ritm. Vedetele din acest număr ne-au împărtășit cum reușesc să echilibreze cariera cu viața de familie, programul copiilor cu nevoia de apropiere, dar și cum au creat ritualuri de toamnă care îi readuc împreună. De la tranziția delicată între vacanță și școală, până la micile momente care dau sens fiecărei zile, poveștile lor sunt o invitație la a privi toamna ca pe un nou început.
„Oricât de mult iubesc libertatea verii, trecerea spre toamnă vine cu o ordine de care, de fapt, ne era dor. Și cu un nou chef de «a face»!
Dovada că la noi așa este, este ce mi-a spus Karin seara, după prima zi de școală: «Mama, abia aștept să treacă noaptea ca să vină ziua de mâine și să merg la școală!» I-a lipsit importanța acestui lucru serios din viața ei – școala. Treaba ei, responsabilitățile ei, obiectivele ei, realizările care îi cresc respectul de sine. Copiii, la fel ca adulții, au nevoie de realizări și treburi importante, calibrate, evident, pe vârsta lor!
Eu cred că pentru familiile cu copii, în septembrie este Anul Nou, nu în ianuarie. Cu trei copii de școală nu e ușor – sunt zile când timpul pare mereu prea scurt și programul se întinde până târziu. Dar învăț, zi de zi, că nu perfecțiunea contează, ci prezența și ritualurile care ne apropie, cum sunt drumurile spre casă sau școală și cina!
Cina împreună – chiar dacă uneori ajung târziu și obosită și nu am timp să pregătesc o masă adevărată, nu las să treacă ziua fără momentul nostru de povești la masa frumos aranjată. E felul nostru de a ne conecta după o zi plină.
Când sunt dimineața la știri, îmi revine mie sarcina să-i iau pe copii de la școală, iar când sunt pe săptămâna de redacție, eu îi duc. Timpul acela petrecut în mașină este și el bucuria noastră. Povestim, râdem, ascultăm muzică, ne cântă Klara. Nu este un timp irosit!
Weekendurile fără grabă, fără agitație și haos – cu mult timp petrecut în natură. Luăm micul dejun pe pătură, lângă căpița de fân de la casa de la munte unde ne retragem de vineri seara.
Și eu mai am o rutină la care țin mult și pe care o aplic în timpul anului școlar! Petrec timp separat cu fiecare copil în parte și fac ceea ce își dorește. De cele mai multe ori, ei vor să facă exact ce am făcut cu celălalt frate. Și uite-așa, trei zile la rând, am fost cu câte un copil la Muzeul București și la Antipa. Și în ambele locuri mi s-a spus: «Dar nu ați mai fost și ieri?!» «Ba da, dar cu alt copil!» În a treia zi am primit reducere la bilete!”