Cunoscută publicului din anii în care era una dintre cele mai îndrăgite prezențe de pe micul ecran, Octavia Geamănu și-a construit în timp un drum personal și profesional ancorat în autenticitate, echilibru și sens. A lăsat în urmă lumea televiziunii pentru a-și găsi vocea în online, unde inspiră mii de femei prin podcastul „Gânduri bune”, dar și prin cartea sa. Într-un interviu sincer, Octavia vorbește despre maternitate, iubirea de sine, echilibrul fragil între viața personală și cea publică, dar și despre micile bucurii care fac viața cu adevărat valoroasă.
Octavia, ai fost una dintre cele mai îndrăgite prezențe de pe micul ecran. Ce ți-a adus televiziunea și ce ai luat cu tine din acea etapă?
Mi-a adus amintiri frumoase, experiențe minunate, întâlniri cu oameni extraordinari și un capital de imagine foarte mare, care mă însoțește în fiecare moment. Dar a fost o etapă. Așa cum au fost liceul sau facultatea. Nu sunt omul care să se raporteze din prezent la trecut, ci mereu la viitor. Așa am fost întotdeauna.
Ai făcut trecerea de la jurnalism la mediul online. Ai podcastul „Gânduri bune”. Cum a fost această tranziție pentru tine?
Foarte firească. De mulți ani, lumea online-ului e mult mai vie decât cea a televiziunii. Eu aveam deja o comunitate minunată pe rețelele sociale, formată în mare parte din femei. La ele m-am gândit când am conturat acest podcast. Există un curent puternic al iubirii de sine. Un îndemn pentru femei să se aleagă pe ele însele, să-și acorde timp, să spună „nu” fără vină și să pună limite fără teamă. Și e atât de necesar.
Generații de femei au fost crescute să se sacrifice. Să se pună pe ultimul loc, să îngrijească fără să ceară, să dăruiască fără să păstreze nimic pentru ele. Dar iubirea de sine nu e un lux. Nu ține de retreaturi, shopping sau băi cu spumă.
Adevărata grijă de sine începe de la lucruri simple: siguranță, sănătate, somn, sprijin, spațiu. Uneori să te alegi pe tine înseamnă doar să reziști. Să spui „nu pot azi”. Să rămâi într-o situație grea până găsești puterea să ieși. Nu înseamnă că nu te iubești. Înseamnă că faci ce poți, cu ce ai.
Poate ar trebui să vorbim mai des despre iubirea de sine ca formă de curaj, nu doar de răsfăț. Despre femeia care cere ajutor, care plânge fără rușine, care recunoaște că e obosită, dar nu se abandonează.
Primăvara asta am pus podcastul pe pauză ca să finalizez prima mea carte, „Gânduri bune”. O carte care nu e despre perfecțiune, ci despre adevăr. Despre întrebări sincere și răspunsuri care se coc în timp. E despre femeia care o citește, așa cum e ea în acel moment. Și despre puterea tăcută care crește în ea chiar și atunci când nu știe că o are. Din august este deja în librării!
Ești una dintre vocile calme și echilibrate din online. Cum alegi ce să împărtășești și ce să păstrezi doar pentru tine?
Sunt o voce sinceră, naturală, fără artificii, și asta se simte. Sunt un om echilibrat, care n-a trecut prin traume sau mari dezamăgiri, cum e „la modă” să spui în online. De aceea îmi e ușor să aleg ce gânduri las să plece în lume și ce gânduri rămân doar ale mele. Deși în carte am renunțat mult la această barieră.
Ești mamă și soție. Cum arată o zi obișnuită în viața ta?
Sunt ca cele mai multe dintre femei. Și grădinar, gospodină, cea care face temele cu copilul, șoferul acestuia… Cea care se ocupă de casă fără vreun ajutor extern. Fiecare femeie îndeplinește multe roluri. Jos pălăria în fața celor cărora le ies toate perfect! Dar adevărul e că perfecțiunea după care alergăm, comparându-ne de multe ori cu imaginile din online, e epuizantă. Poate duce la depresii, dezamăgiri. Și când trăim după așteptările celorlalți sau sub presiunea noastră proprie – obișnuite să ne treacă totul prin mâini – ajungem la ceva nesănătos. Eu încă lucrez cu mine: să mai spun „nu”, să mai deleg, să nu mai fiu obsedată de curățenie. Încă lucrez.
Ce te-a învățat maternitatea despre tine?
Că nu stau bine la capitolul răbdare. Că uneori lucrurile nu ies cum îmi doresc și e necesar să accept că e în regulă să fie așa. Că oricât m-aș strădui, dacă al meu copil nu vrea, aia e. Că poți să îi oferi cele mai sănătoase sfaturi, să faci eforturi pentru a avea parte de educație aleasă, dacă structura lui e una defectuoasă, totul e cumva în zadar. Nu e cazul lui Andrei, dar văd în jur multe mame epuizate, blânde, bune care se străduiesc și tot degeaba.
Învăț multe în fiecare zi. Dar pentru mine cea mai importantă lecție rămâne răbdarea. Asta și faptul că ai datoria să îți iubești copilul necondiționat. Nici asta nu știu cât e de sănătos pentru că văd mulți părinți șantajați emoțional de copiii adulți al căror telefon începe cu un „te iubesc“ mecanic urmat de „dă-mi și mie“. Real, cumva, cred că în toate ar trebui să punem o limită pentru că sănătatea mentală e vitală. Copiii cresc, pleacă și tu rămâi de multe ori destul de șubredă ca mamă. Învăț, învăț…
Cum reușești să găsești echilibrul între viața personală și cea publică?
Aici a fost simplu. Am făcut asta de la începutul relației și apoi lucrurile au curs firesc. Nu dăm curs invitațiilor de a vorbi despre noi, despre viața noastră și cred că asta ajută la păstrarea acestui echilibru. Pare că e suficient câte-un interviu de-ale mele, ocazional, ca fiecare să înțeleagă ce vrea.
Deși suntem persoane publice (da’ cine nu e acum?), noi trăim în afara lumii mondene. Nu mă uit în grădina altora și nici nu expun ce e în grădina noastră, deși postez zilnic aspecte care au legătură cu viața mea. Ne trăim viața fără să ne batem capul să demonstrăm ceva cuiva.
Ce îți place să faci împreună cu fiul tău în weekend?
În weekend? Sunt tot timpul cu el. Weekendul e cam la fel ca restul săptămânii, doar că lipsesc orele libere pentru mine cât e el la școală (râde). Pentru că „lupta” mea e să stea departe de TV și telefon, mă străduiesc să îl țin ocupat: piscină, pian, ieșiri din oraș, tenis, plimbări cu bicicleta prin pădure… orice ne ține afară din casă sau ocupați constructiv în casă.
Spune-ne o regulă amuzantă din casa voastră.
Mă tot gândesc și realizez că singura regulă la care țin e să ne punem în pat înainte de 9. Știu, nimic amuzant în asta (râde). Dar pentru noi, somnul e sfânt.
Ce înseamnă pentru tine cuvântul „reușită”?
De când îl am pe Andrei, „reușita” are multe valențe. Orice îi iese lui bine e o reușită. Un cântec nou cântat perfect la pian. O seară în care adormim la 20:30. O zi în care nu stă pe telefon. Toate micile lui reușite sunt cumva marile mele realizări. Cam pe aici mă învârt, în acest moment.
Ce le-ai spune copiilor care visează să ajungă celebri?
Ce îi spun și lui Andrei: că oricât de talentat ai fi, dacă nu muncești și nu ești constant, ai foarte puține șanse. Nu neapărat să devii celebru – nici nu știu câți își doresc cu adevărat asta sau ce înțeleg din cuvânt. Ci să realizezi ceva în viață, să nu depinzi de nimeni și să fii fericit.
Dacă ai avea o baghetă magică, ce ai schimba în lume?
Le-aș arăta oamenilor lumina din ei, ca să nu mai fie atât de înverșunați. Și le-aș mai arăta cum e la doi metri sub pământ, ca să își amintească în fiecare clipă că viața e o binecuvântare cu un sfârșit.
Ce te face să zâmbești în fiecare zi?
Eu iubesc viața ce mi-a fost dată. Și îmi e suficient. Dar contează mult și faptul că suntem sănătoși, că mă simt iubită, respectată, apreciată, că am o familie frumoasă, că Andrei e bine și oamenii
din jurul meu sunt bine. Că trăiesc așa cum trăiesc. Sunt într-o conjunctură fericită și știu că de aceea îmi e ușor să zâmbesc mult.
Dacă ai putea scrie o scrisoare micuței Octavia de 7 ani, ce i-ai spune?
De multe ori, pe parcursul vieții, am văzut-o pe Octavia din viitor. Și mereu îmi zâmbea, îmi spunea că va fi bine. Eu am crezut de mică în destinul meu, în drumul meu, în alegerile mele. Dar dacă ar fi să-i scriu ceva, i-aș scrie fix ce îi spun
și lui Andrei: „Lasă spiritul să fie cum vrea el să fie! Fii cum ești tu! Mergi pe drumul tău și oricât de greu ar fi, ai încredere că la capătul lui e bine! Păstrează-ți gândurile bune!”