Vicepremierul Oana Gheorghiu a anunţat în cadrul conferinţei de presă că reforma companiilor de stat are ca obiective două direcţii prioritare, respectiv eliminarea conducerilor interimare de la toate companiile de stat, fiind un jalon în PNRR, cu termen 31 martie 2026, şi restructurarea a cel puţin trei companii până la 31 august 2026.
Oana Gheorghiu: „Astăzi e o zi importantă pentru mine, este ziua în care am avut posibilitatea să întâlnesc miniştri şi să întâlnesc pentru prima oară Comitetul naţional pentru reforma companiilor de stat, comitet care există de ceva vreme, dar care iată a fost reactivat.
În cadrul acestui comitet am prezentat arhitectura reformei companiilor de stat, aşa cum o vedem noi. Cred că este cea mai amplă acţiune de acest tip din ultimii ani – şi are ca obiective două direcţii prioritare.
În primul rând, eliminarea conducerilor interimare de la toate companiile de stat, fiind un jalon în PNRR, cu termen 31 martie 2026, iar a doua direcţie prioritară este începerea reformei în cadrul companiilor de stat.
Avem jalon din nou la 31 august 2026 privind restructurarea a cel puţin trei companii. Ca şi noutate, astăzi (luni, n.r.) am discutat despre o hartă sectorială pentru prima oară în România, hartă sectorială care devine un instrument strategic pentru statul român şi care fixează pentru prima oară ambiţia statului român în ceea ce priveşte prezenţa în diferite sectoare de activitate. Este un instrument care ajută comitetul şi Guvernul şi ministerele să ia decizii privind modul în care companiile vor fi analizate şi vor fi restructurate în viitor”; conform Agerpres.
În cadrul comitetului s-a decis crearea unui registru unic al companiilor de stat, care are rolul de a da statului român “o imagine clară a ceea ce deţine în orice clipă”.
Oana Gheorghiu: „Ne-am propus să facem un registru unic al companiilor de stat. Acesta este un instrument care vine în completarea tabloului de bord de la AMPIP, nu îl înlocuieşte, ci îl completează. Acest registru are cumva rolul de a da statului român o imagine clară a ceea ce deţine în orice clipă.
Va fi completat cu datele financiare lunare pe care companiile sunt obligate să le depună prin SAF-T la Ministerul de Finanţe. Reforma nu este un exerciţiu tehnic, ci un proces real, etapizat pe care îl pornim acum.
Ne-am propus să începem cu 10 companii, e ca un proiect pilot în care vom testa acest flux de lucru. Aceste 10 companii urmează să fie selectate, încă n-au fost selectate, în urma unui proces de consultare cu cele două ministere, Transporturi şi Energie.
Urmează în cursul acestei săptămâni să definitivăm această listă. Ceea ce ştiu este că vom avea patru companii de la nivelul energiei şi şase din transporturi. Cam acestea sunt informaţiile principale despre ceea ce am discutat astăzi şi ceea ce am convenit astăzi în cadrul comitetului.”
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.