Inflația persistentă continuă să facă costurile de trai de nesuportat pentru mulți americani, astfel că au apărut o serie de soluții „creative” – toate cu un punct comun: împing publicul tot mai adânc în datorii, notează CNN.
Propunerea recentă de a introducere în SUA a unui credit ipotecar pe 50 de ani este cel mai recent exemplu al acestei tendințe, care vine în același timp cu faptul că industria auto împinge tot mai mult spre credite auto pe 7 ani, care au devenit o opțiune tot mai populară, în condițiile în care prețul mediu al unei mașini noi a atins un nou record de peste 50.000 de dolari.
Mai mult, explozia opțiunilor de tip „cumperi acum, plătești mai târziu”(BNPL), online și în magazine, a normalizat asumarea de datorii pe termen lung chiar pentru achiziții mici, cum ar fi livrarea de mâncare.
CNN notează că aceste opțiuni pot reduce anxietatea financiară pe termen scurt, dar pot produce daune majore stabilității financiare a unui consumator pe termen lung, pentru că, deși un credit ipotecar pe 50 de ani ar putea reduce ratele lunare, suma totală de dobândă plătită în 50 de ani ar putea fi de două ori mai mare decât cea plătită la ratele actuale pentru un credit pe 30 de ani, care este durata tradițională a majorității ipotecilor.
Având în vedere că speranța de viață în SUA este de aproximativ 80 de ani, majoritatea americanilor ar trebui să ia un credit înainte de 30 de ani pentru a avea o șansă de a beneficia pe deplin de proprietate.
Opțiunile BNPL, un mod tot mai popular de a amâna plata, le permit multor americani să dețină mai multe bunuri, oferindu-le instant acces la fonduri. Astfel, consumatorii — mai ales cei tineri — fac achiziții pe care altfel nu și le-ar fi permis, lucru demonstrat de creșterea recentă a restanțelor.
Toate formele importante de datorie ale consumatorilor — inclusiv ipoteci, credite auto și credite pentru studii — sunt la niveluri-record, potrivit unui raport publicat săptămâna trecută de filiala din New York a Rezervei Federale și analizat de CNN.
În total, americanii suportă 18,6 trilioane de dolari în datorii – o creștere de 3,6% față de anul precedent. Dintre acestea, datoria pe cardurile de credit a crescut cu aproape 6% față de anul trecut, ajungând la un record de 1,2 trilioane de dolari.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.