Rețeaua de Sănătate Regina Maria a deschis în cadrul clinicii Kinetic Flagship un bazin de recuperare medicală considerat cel mai mare de acest tip din Europa de Sud-Est.
Facilitatea este dedicată hidrokinetoterapiei, o metodă de recuperare care combină proprietățile apei cu exerciții fizice adaptate pacienților cu afecțiuni ortopedice, neurologice, reumatologice sau cardiovasculare.
Noul bazin face parte dintr-o investiție de aproape 4 milioane de euro în Kinetic Flagship, o clinică de recuperare medicală cu suprafața de peste 2.100 mp. Unitatea include două bazine de hidrokinetoterapie – pentru adulți, copii și bebeluși – precum și zone dedicate roboticii medicale, biomecanicii, fizioterapiei și altor terapii de reabilitare.
Rețeaua KINETIC numără în prezent cinci clinici în București, Cluj și Iași, cu planuri de extindere în Timișoara. În total, unitățile dispun de peste 5.300 mp dedicați recuperării medicale și au deservit peste 93.000 de pacienți până în 2024.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.