Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 19,7% în trimestrul III din 2025, raportat la perioada similară a anului trecut, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).
Datele INS mai arată că, în aceeaşi perioadă, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 15,5% comparativ cu trimestrul III din anul 2024, iar autoturismele noi au reprezentat 30,8% din total înmatriculări noi de autoturisme, cu 4,0 puncte procentuale mai mult faţă aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Agerpres.
Faţă de trimestrul II 2025, în trimestrul III 2025, înmatriculările noi de vehicule rutiere au înregistrat creştere cu 9,3% la vehiculele pentru transportul pasagerilor şi scădere cu 2,3% la vehiculele pentru transportul mărfurilor.
În trimestrul III 2025, comparativ cu trimestrul III al anului 2024, înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au înregistrat creşteri la toate categoriile astfel: la categoria autobuze şi microbuze – cu 36,4%, la categoria mopede şi motociclete – cu 22,6% şi la categoria autoturisme – cu 19,4%.
În ceea ce priveşte înmatriculările noi de vehicule rutiere noi pentru transportul pasagerilor au fost înregistrate creşteri la toate categoriile astfel: la categoria autobuze şi microbuze – cu 52,3%, la categoria autoturisme – cu 37,3% şi la categoria mopede şi motociclete – cu 21,8%.
Referitor la înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor, s-au consemnat creşteri la toate categoriile. Astfel, la categoria remorci şi semiremorci cu 20,1%, la categoria autotractoare cu 14,5% şi la categoria autocamioane (inclusiv vehicule rutiere pentru scopuri speciale) cu 12,0%.
Înmatriculările noi de vehicule rutiere noi pentru transportul mărfurilor au înregistrat de asemenea creşteri la toate categoriile: la categoria autotractoare cu 25,3%, la categoria remorci şi semiremorci cu 20,6% şi la categoria autocamioane (inclusiv vehicule rutiere pentru scopuri speciale) cu 7,1%.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.