Românii interesați de achiziția unei locuințe și-au accelerat decizia de cumpărare în trimestrul al treilea al acestui an, potrivit datelor Imobiliare.ro.
Tendința, vizibilă la nivel național, a fost alimentată de trei factori principali: anticiparea majorării TVA pentru locuințele noi, scăderea ofertei disponibile și așteptările privind creșterea prețurilor pe termen mediu, după scumpiri de până la 20% înregistrate în ultimul an în marile orașe.
„Deși avem o perioadă de vânzare în scădere, observăm tot mai clar un transfer de putere către cumpărător. Într-o piață în care prețurile cresc, iar climatul socio-economic rămâne incert, cumpărătorii deciși au mai mult timp să analizeze, să compare și să negocieze. Este o reașezare firească a pieței, care devine mai rațională și mai bine fundamentată”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing al Imobiliare.ro.
Bucureștiul, cea mai dinamică piață rezidențială din țară, înregistrează cel mai scurt timp de vânzare, de doar 51 de zile. Fiecare proprietate listată în trimestrul iulie–septembrie a atras, în medie, șase potențiali cumpărători.
Mulți dintre cei interesați de locuințe noi au grăbit semnarea contractelor înainte de 1 august, pentru a beneficia de cota redusă de TVA. În același timp, oferta a continuat să scadă: doar 5.860 de proprietăți finalizate în ultimii cinci ani au fost scoase la vânzare, cu aproape 30% mai puține față de anul trecut. Valoarea medie a unui credit ipotecar contractat prin rețeaua Imobiliare.ro Finance a fost de 432.395 lei, echivalentul a aproximativ 85.000 de euro.
La Cluj-Napoca, unde prețurile medii depășesc 3.000 de euro/mp util, cumpărătorii acționează mai rapid, în ciuda costurilor ridicate. Timpul mediu de vânzare a scăzut de la peste trei luni la puțin peste două luni, în timp ce oferta s-a diminuat cu 17% față de anul trecut. Locuințele noi continuă să fie preferate, deși cererea pentru apartamentele vechi s-a dublat în trimestrul III. Clujenii au accesat cele mai mari credite ipotecare din țară, cu o valoare medie de 462.179 lei (90.900 euro).
În Brașov, apartamentele s-au scumpit cu 32% în ultimii doi ani, ceea ce plasează orașul pe locul al doilea în topul celor mai costisitoare piețe rezidențiale. Durata medie de vânzare a crescut de la 64 la 70 de zile, iar marja de negociere a urcat de la 2,9% la 3,1%. Cumpărătorii s-au orientat în special către locuințele finalizate recent, care atrag în medie cinci potențiali cumpărători per unitate. Valoarea medie a creditelor contractate a fost de 378.125 lei (74.379 euro).
Timișoara își păstrează poziția între cele mai rapide piețe din România, cu un timp mediu de vânzare de 54 de zile. Prețurile se negociază ușor mai mult decât la începutul anului, iar locuințele noi au atras cel mai mare interes, cu patru potențiali cumpărători în medie pentru fiecare proprietate. Valoarea medie a creditelor ipotecare a fost de 383.245 lei (75.380 euro).
La Constanța, perioada medie de vânzare a scăzut la aproximativ două luni, a treia cea mai scurtă din țară. Cumpărătorii au preferat locuințele vechi, cu prețuri de 1.893 euro/mp util, față de 2.000 euro/mp pentru cele noi. Totuși, anunțul creșterii TVA la 21% a impulsionat segmentul locuințelor noi, care au atras șapte potențiali cumpărători per unitate, comparativ cu patru pentru cele vechi. Valoarea medie a creditelor accesate a fost de 422.621 lei (83.116 euro).
În Iași, piața a devenit mai activă, cu o durată medie de vânzare de 66 de zile și o marjă de negociere de 3,4%. Diferențele dintre prețurile locuințelor noi și ale celor vechi sunt minime – 1.895 euro/mp util față de 1.886 euro/mp. Cererea a crescut pe ambele segmente, însă locuințele noi au fost mai atractive, atrăgând în medie trei potențiali cumpărători. Valoarea medie a creditelor ipotecare contractate la Iași a fost de 435.405 lei (85.644 euro), a doua cea mai mare după Cluj.
Potrivit Imobiliare.ro, piața rezidențială din România intră într-o etapă de reașezare, caracterizată printr-un echilibru mai mare între cerere și ofertă, o decizie de cumpărare mai bine fundamentată și o atenție sporită acordată costurilor și calității construcțiilor.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.