FacebookTwitterLinkedIn

Pe fondul presiunilor crescânde din piața agroalimentară și al tensiunilor dintre retaileri și producători, Consiliul Concurenței a declanșat o nouă serie de inspecții inopinate la sediile a șase mari lanțuri de retail alimentar, pentru a verifica respectarea prevederilor legale privind practicile comerciale corecte.

Ancheta vizează în special segmentul lactatelor, unul dintre cele mai sensibile și mai afectate de creșterea costurilor de producție și de distribuție.

Verificările au fost efectuate la Metro Cash & Carry România, Selgros Cash & Carry, Auchan România, Carrefour România, Kaufland România și Mega Image, rețele care acoperă principalele formate de comerț alimentar din țară – de la cash & carry la supermarketuri.

Potrivit informațiilor furnizate de autoritate, indiciile preliminare obținute diferă de la un retailer la altul, dar sugerează posibile practici neconforme cu Legea nr. 81/2022, actul normativ care transpune în legislația națională Directiva (UE) 2019/633 privind practicile comerciale neloiale în lanțul de aprovizionare agricol și alimentar.

Printre comportamentele investigate se numără:

  • nerespectarea termenelor de plată pentru produsele perisabile;
  • impunerea unor termene de reziliere sau delistare mai scurte decât cele legale;
  • aplicarea cumulativă de remize și risturne peste plafonul maxim de 20%;
  • întârzierea recepției și a întocmirii documentelor de livrare;
  • taxe impuse furnizorilor pentru listarea produselor;
  • delistări strategice folosite ca instrument de presiune în negocieri.

Acțiunea autorității a fost declanșată în urma studiului privind piața laptelui și a produselor lactate, aflat în desfășurare, și a fost autorizată de Curtea de Apel București.

Consiliul Concurenței subliniază că inspecțiile nu reprezintă o antepronunțare asupra vinovăției companiilor, însă dacă investigația va confirma abaterile, retailerii implicați riscă amenzi de până la 600.000 de lei sau 1% din cifra de afaceri, iar autoritatea poate impune măsuri corective pentru interzicerea practicilor respective.

Prin aceste verificări, Consiliul încearcă să reechilibreze relația dintre marii retaileri și furnizorii locali, protejând, în special, micii producători din industria laptelui – un sector care a resimțit puternic efectele inflației, ale scumpirii energiei și ale condițiilor comerciale tot mai restrictive.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.