Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a crescut marginal (0,3 puncte) în luna septembrie. Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (septembrie 2026) a crescut comparativ cu valoarea înregistrată în luna precedentă și a atins nivelul de 7,18%.
Cele două componente ale Indicatorul de Încredere Macroeconomică au avut evoluții divergente. Astfel, componenta de anticipații a crescut cu 2,8 puncte, până la valoarea de 37,0, în timp ce componenta de condiții curente a scăzut cu 4,8 puncte, până la valoarea de 38,6.
Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (septembrie 2026) a crescut comparativ cu valoarea înregistrată în luna precedentă și a atins nivelul de 7,18%, iar 63% dintre participanti anticipeaza reducerea ratei inflației comparativ cu valoarea prezenta a acesteia.
Adrian Codirlașu, președinte al Asociației CFA România: „În continuare, nivelul indicatorului și ambele sale componente indică condiții de recesiune. Este de remarcat, față de exercițiul anterior, majorarea substanțială a anticipațiilor privind deficitul bugetar. De asemenea, pentru prima oară în acest episod inflaționist, se înregistrează anticipații majoritare de scădere a ratei inflației comparativ cu nivelul actual, însă, în același timp, anticipații că procesul dezinflaționist va fi lent. Politica fiscală rămâne principalul risc asupra inflației și în anul următor.”
În ceea ce privește cursul de schimb euro/leu, aproximativ 88% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, în timp ce restul anticipează o stabilitate. Astfel, valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,1216 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului euro/leu anticipat este de 5,1841 lei pentru un euro.
O întrebare suplimentară introdusă în sondaj se referă la anticipațiile privind retrogradarea României în categoria de rating nerecomandată investițiilor („junk”). Astfel, conform rezultatelor, 83% dintre participanți anticipează menținerea, în următoarele 12 luni, a României în categoria de rating recomandată investițiilor.
Referitor la evoluția prețurilor proprietăților rezidențiale în orașe, 61% dintre participanți, anticipează o stagnare în următoarele 12 luni. De asemenea 50% dintre participanți consideră că prețurile actuale sunt supra-evaluate, iar 46% că sunt corect evaluate.
Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2025 a crescut semnificativ comparativ cu exercițiul anterior, la valoarea medie a anticipațiilor de 8,6% din PIB.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.