FacebookTwitterLinkedIn

Parlamentul Croaţiei a votat pentru reintroducerea serviciului militar obligatoriu. Parlamentarii au aprobat modificările legislative cu 84 de voturi pentru, 11 împotrivă şi 30 de abţineri.

Așadar, serviciul militar obligatoriu se va întinde pe o durată de două luni, perioadă în care se va oferi „instruire militară de bază”, a relatat postul public de televiziune HRT, citat de Monitorul Apărării și Securității.

Decizia marchează o revenire la serviciul militar obligatoriu, care a fost suspendat în anul 2008, când ţara a trecut la un sistem de voluntariat.

Ministerul Apărării din Croaţia a declarat că scopul este de a-i învăţa pe tineri abilităţile şi cunoştinţele de bază care sunt „necesare în situaţii de criză, astfel încât să contribuie la securitatea naţională”. Autorităţile vor începe să-i cheme pe recruţii născuţi în 2007 la controale medicale până la sfârşitul anului. Recruţii vor primi un salariu lunar, de 1.100 de euro.

Zece ţări din Uniunea Europeană au, în prezent, serviciul militar obligatoriu pentru bărbaţi (Austria, Cipru, Croaţia, Estonia, Finlanda, Grecia, Letonia, Lituania, Danemarca şi Suedia – ultimele două ţări au, de asemenea, serviciul militar obligatoriu pentru femei). Cu toate acestea, schemele sunt foarte diferite, în special în ceea ce priveşte proporţia tinerilor implicaţi, care variază de la aproape 80% dintre tinerii bărbaţi din Grecia la mai puţin de 8% dintre bărbaţi şi femei din Suedia.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.