FacebookTwitterLinkedIn

FMI a revizuit încă o dată în scădere perspectivele pentru economia României, indicând în cel mai recent „World Economic Outlook”, publicat marți, o creștere de doar 1% în 2025, față de 1,6% estimat în aprilie și 3,3% prognozat în octombrie anul trecut. Pentru 2026, instituția înjumătățește anticipațiile la 1,4%, de la 2,8% în primăvară, invocând un context de consolidare fiscală și inflație încă persistentă, care temperează consumul privat, parțial compensat de investițiile finanțate prin programul NextGenerationEU.

Pe partea externă, Fondul vede o corecție mai lentă a dezechilibrelor: deficitul de cont curent ar urma să se reducă la 8% din PIB în 2025, față de 7,6% estimat anterior, dar să coboare la 6,6% în 2026, mai bine decât prognoza din aprilie (7,4%). În același timp, scenariul de prețuri este înăsprit semnificativ: inflația medie anuală este proiectată la 7,3% în 2025 și 6,7% în 2026, mult peste valorile avansate în primăvară (4,6%, respectiv 3,1%). Pe piața muncii, FMI anticipează o rată a șomajului de 5,9% în 2025, după 5,4% în 2024, cu o ușoară ameliorare la 5,8% în 2026; în aprilie, aceeași instituție miza pe 5,4% în 2025 și 5,2% în 2026.

Previziunile au fost publicate în marja reuniunilor anuale de toamnă ale FMI și Băncii Mondiale de la Washington și sunt aliniate cu evaluarea de la finalul misiunii Fondului la București din septembrie, care nota că economia va crește gradual, la un nivel moderat, pe fondul consolidării fiscale, iar inflația va rămâne ridicată încă 12 luni înainte de a coborî sub marja de toleranță a BNR spre finele lui 2026. Chiar și după tăieri, FMI rămâne mai optimist decât Banca Mondială, care vede un avans de 0,4% în 2025 și 1,3% în 2026, în timp ce Comisia Națională de Strategie și Prognoză estimează o creștere a PIB de 0,6% în acest an și de 1,2% în 2026.