Marile site-uri americane de retail online au eliminat câteva milioane de oferte pentru produse electronice chineze, ca parte a unei acțiuni de reprimare inițiate de Comisia Federală pentru Comunicații (FCC), potrivit Reuters.
Printre acestea se numără camere de supraveghere pentru locuințe și ceasuri inteligente produse de companii precum Huawei, Hangzhou Hikvision, ZTE și Dahua Technology Company. FCC a emis un nou avertisment privind securitatea națională, reamintind companiilor lista echipamentelor interzise, inclusiv cele de supraveghere video, pe motiv că aceste produse ar putea permite Chinei să „spioneze americanii, să perturbe rețelele de comunicații și, în general, să amenințe securitatea națională a SUA”, potrivit Reuters.
În ultimii ani, agențiile americane au luat o serie de măsuri împotriva companiilor chineze din domenii precum telecomunicații, semiconductori, automobile și altele, invocând motive de securitate națională.
Aceasta este cea mai recentă acțiune menită să împiedice pătrunderea pe piața americană a produselor electronice chineze neautorizate.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.