FacebookTwitterLinkedIn

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că a preluat legal cota de 50 % dintr-un imobil situat pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29, în municipiul Sibiu, care a aparținut în trecut familiei fostului președinte Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.

Procedura a fost coordonată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, sub auspiciile Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov. ANAF susține că, în corespondență cu foștii proprietari, a acționat în temei legal și, în absența colaborării directe, a intrat în imobil – în calitate de coproprietar – prin înlocuirea yalei.

Înaintea acțiunii, ANAF îi somase pe cei doi soți Iohannis să elibereze spațiul și să plătească contravaloarea lipsei de folosință aferentă perioadei 1999–2015, actualizate cu indicele inflației și dobânda legală.

Președintele ANAF, Adrian Nica, a declarat că instituția “are obligația să administreze și să valorifice bunurile care intră în patrimoniul statului, în strictă conformitate cu legea” și că în acest caz s-a acționat transparent, cu respectarea procedurilor.

Până în prezent, ANAF susține că nu există indicii că soții Iohannis intenționează să achite sumele datorate, iar instituția are în vedere inițierea unei acțiuni în instanță pentru recuperarea prejudiciului.

Decizia vine după ce, în septembrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv recursul formulat de Rodica Baștea, de la care familia Iohannis cumpărase o parte din imobil, în disputa privind dreptul de proprietate.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.