Curtea Constituțională a României a amânat pentru 8 octombrie, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în legătură cu legea privind pensiile de serviciu ale magistraților, pentru care guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament.
La începutul lunii septembrie, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație de Justiție au decis sesizarea Curții Constituționale a României în legătură cu legea privind pensiile de serviciu ale magistraților.
ICCJ: „Prin votul exprimat, judecătorii Instanței supreme transmit un ‘nu’ răspicat oricărei tentative de a slăbi independența justiției și statutul constituțional al magistraturii. Independența justiției nu poate fi negociată, nici relativizată prin argumente conjuncturale. Ea este o condiție fundamentală a democrației și a statului de drept”, conform Agerpres.
Potrivit sursei citate, legea încalcă „nu mai puțin” de 37 de decizii obligatorii ale Curții Constituționale și numeroase principii fundamentale ale statului de drept.
„Principalele motive de neconstituționalitate vizează încălcarea principiului statului de drept, al independenței justiției, al securității juridice, al legalității și neretroactivității legii, al încrederii legitime, crearea de discriminări fără justificare rațională și obiectivă, nesocotirea unor obligații legale imperative, cum ar fi solicitarea avizului obligatoriu al Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la forma finală a legii, nesocotirea prevederilor constituționale substanțiale referitoare la condițiile în care guvernul își poate asuma răspunderea, precum și a numeroase decizii obligatorii ale Curții Constituționale, cât și normele de tehnică legislativă”, subliniază Instanța supremă.
Premierul Ilie Bolojan afirma, în cadrul ședinței plenului reunit al Parlamentului pentru asumarea răspunderii pe proiectele de lege din pachetul II de reformă, că magistrații români ies la pensie la 48-49 de ani, iar o pensie medie în magistratură depășește 24.000 de lei. Totodată, numeroase pensii ajung inclusiv la 35.000-40.000 de lei, în mod special pentru magistrații care au avut și funcții de conducere.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.