Economia mondială s-a dovedit mai rezilientă decât era anticipat în prima jumătate a anului 2025, susținută în special de dinamica piețelor emergente, potrivit previziunilor actualizate publicate marți de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), citate de DPA, Reuters și Agerpres.
OCDE estimează acum o creștere a PIB-ului global de 3,2% în 2025, peste nivelul de 2,9% prognozat în iunie. Pentru 2026, instituția menține o prognoză de 2,9%, similară evaluării anterioare. Economiștii atrag însă atenția că efectele majorării taxelor vamale impuse de Statele Unite, în vigoare din luna mai, nu s-au resimțit încă pe deplin și ar putea afecta schimburile comerciale internaționale în perioada următoare.
La nivel regional, OCDE estimează pentru Germania o creștere economică modestă de 0,3% în 2025, ușor sub avansul de 0,4% anticipat anterior, și o accelerare la 1,1% în 2026. Pentru zona euro, prognoza a fost revizuită în urcare la 1,2% pentru 2025, față de 1% anterior, urmând ca ritmul să se reducă la 1% în 2026, de la 1,2% previzionat anterior.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.