Un sondaj realizat de Imobiliare.ro arată că 44% dintre chiriașii din marile orașe din România își setează un buget de sub 300 de euro pe lună pentru chirie, în timp ce 34% sunt dispuși să aloce între 300 și 450 de euro. Doar 7% dintre respondenți ar plăti peste 600 de euro lunar.
Cea mai mare parte a celor care caută locuințe de închiriat vizează apartamentele cu două camere, considerate versatile și potrivite atât pentru studenți, cât și pentru tineri sau familii aflate la început de drum. Garsonierele atrag, de asemenea, un interes ridicat – aproximativ 40% dintre respondenți le consideră o opțiune viabilă.
Oferta actuală de pe piață cuprinde aproximativ 31.700 de apartamente disponibile în cele mai mari nouă orașe din țară, însă aceasta este cu 11% mai redusă decât acum doi ani. În schimb, ponderea locuințelor noi a crescut, acestea reprezentând 46% din total.
Prețurile reale sunt însă mai ridicate decât bugetele declarate de chiriași. În Timișoara, Craiova și Sibiu chiria medie pentru o garsonieră este de 300 de euro, dar prețurile cresc considerabil în alte centre urbane majore din țară care sunt și importanți poli universitari.
În Iași, de exemplu, un chiriaș are nevoie de 350 euro/lună pentru a închiria o locuință similară, iar în Constanța de 365 euro/lună. Un buget chiar mai mare, de 380 euro/lună, este necesar pentru închirierea unei garsoniere în Brașov.
În București și în Cluj-Napoca chiriașii plătesc cele mai mari chirii la ora actuală – 400 euro/lună, respectiv 440 euro/lună. În cazul apartamentelor cu 2 camere, și ele extrem de căutate în rândul potențialilor chiriași, bugetul mediu necesar închirierii pornește de la 420-430 euro/lună în Sibiu și în Oradea.
În Cluj-Napoca un chiriaș trebuie să se pregătească, în schimb, să achite lunar 600 euro pentru o astfel de locuință, în timp ce în București chiria medie pentru un apartament cu 2 camere ajunge la 619 euro/lună.
„Avem un decalaj semnificativ între așteptările chiriașilor și realitatea pieței când 40% dintre chiriași caută locuințe setându-și un buget mai mic decât nivelul mediu al pieței, ceea ce duce inevitabil la frustrări și la un proces ineficient de căutare. În acest context, informarea corectă și transparența devin esențiale”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.
Un alt aspect analizat este relația contractuală dintre chiriași și proprietari. 54% dintre respondenți afirmă că nu ar închiria fără semnarea unui contract, în timp ce 35% lasă această decizie la latitudinea proprietarului. Opt procente recunosc că ar renunța la contract pentru a plăti mai puțin, iar doar 3% declară că nu își doresc un astfel de document.
Sondajul evidențiază astfel o discrepanță între bugetele dorite de chiriași și realitatea prețurilor din piață, pe fondul unei oferte în scădere, dar tot mai orientate către locuințe noi.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.