Investitorii americani sunt interesaţi de domenii strategice precum infrastructură, energie, tehnologie şi sănătate, a anunţat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, care s-a întâlnit, la Washington, cu reprezentanţii Departamentului de Comerţ al SUA, dar şi cu cei ai sectorului financiar-bancar.
“Una dintre cele mai importante întâlniri pe care le-am avut zilele acestea la Washington a fost la Departamentul de Comerţ al Statelor Unite, în special cu reprezentanţii Programului pentru Dezvoltarea Dreptului Comercial (CLDP) – o structură specializată care sprijină ţările partenere în reforme legislative şi instituţionale menite să îmbunătăţească mediul de afaceri, investiţiile şi comerţul. Întâlnirea are o relevanţă aparte, întrucât marchează consolidarea dialogului cu noua administraţie de la Washington, într-un context în care România nu a mai avut, în ultima perioadă, contacte oficiale la acest nivel. Am prezentat oportunităţile de investiţii pe care România le oferă, în special prin parteneriate public-private, iar interesul american s-a concentrat asupra unor domenii strategice: infrastructură – modernizarea reţelelor de transport şi logistică; energie – diversificare şi securitate energetică; tehnologie – inovaţie şi digitalizare; sănătate – spitale şi infrastructură critică”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.
El a subliniat că, pentru România, această deschidere înseamnă mai mult decât capital şi know-how, respectiv consolidarea parteneriatului economic cu Statele Unite, deschiderea către noi investiţii şi locuri de muncă şi confirmarea poziţiei ţării de partener strategic şi de încredere în regiune.
Ministrul Finanţelor a precizat, totodată, că reprezentanţii Departamentului de Comerţ al SUA vor organiza la Bucureşti, în următoarele trei luni, mai multe evenimente pentru a sprijini atragerea de investiţii de către România. Totodată, acesta a precizat că este prima vizită la Washington la nivel de ministru din luna noiembrie a anului trecut şi până în prezent.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.