FacebookTwitterLinkedIn

Polonia și-a mobilizat miercuri propriile sisteme de apărare și cele ale NATO pentru a doborî drone în spațiul său aerian, după un atac rus asupra Ucrainei, Varșovia implicându-se astfel în premieră în războiul din țara vecină și numind încălcarea spațiului său drept „un act de agresiune”.

Între timp, comandamentul operațional al armatei poloneze a anunțat că operațiunile aviației poloneze și aliate legate de încălcările spațiului aerian polonez s-au încheiat, dar eforturile de localizare a posibilelor locuri de prăbușire a obiectelor care au pătruns în spațiul aerian polonez continuă, conform Agerpres.

După „încălcări repetate” ale spațiului aerian polonez în timpul unui atac rus asupra vestului Ucrainei vecine, miercuri, armata Poloniei a anunțat desfășurarea de aeronave poloneze și aliate.

„Avioanele și-au folosit armele împotriva obiectelor ostile”, a declarat ministrul apărării polonez, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, într-un mesaj pe platforma X, adăugând că este „în contact constant cu comandamentul NATO”. Oficialul polonez a cerut totodată populației „să-și păstreze calmul și să distribuie doar anunțuri oficiale din partea armatei și a serviciilor statului”.

„În urma atacului de astăzi (miercuri – n.r.) al Federației Ruse asupra teritoriului ucrainean, a avut loc o încălcare fără precedent a spațiului aerian polonez de către obiecte de tip dronă”, a declarat centrul de comandă al armatei poloneze într-un mesaj pe X. „Acesta este un act de agresiune care a creat o amenințare reală la adresa securității cetățenilor noștri”, a adăugat acesta.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.