FacebookTwitterLinkedIn

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a ajuns, în august 2025, la 11.713 persoane, potrivit datelor publicate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), citate de Agerpres.

Față de luna precedentă, creșterea este minoră – doar trei persoane în plus –, însă cifrele confirmă că acest tip de venituri speciale continuă să reprezinte o presiune semnificativă asupra bugetului de stat.

Dintre beneficiari, 7.852 primesc pensie și din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat (BASS), pe bază contributivă. Cea mai numeroasă categorie este cea a magistraților, cu 5.697 de pensionari, iar pentru ei s-au înregistrat și cele mai mari valori: o pensie medie de 25.356 de lei, din care 7.498 de lei provin din contributivitate, iar restul de peste 22.000 de lei este suportat de la bugetul de stat.

Alte categorii de pensionari speciali beneficiază de venituri semnificativ mai reduse, dar totuși mult peste pensia medie din sistemul public. Membrii Corpului diplomatic și consular (791 de persoane) au o pensie medie de aproape 7.000 de lei, funcționarii parlamentari (874 de persoane) primesc circa 6.200 de lei, iar personalul auxiliar al instanțelor și parchetelor (2.326 de persoane) încasează aproape 7.000 de lei lunar.

Personalul aeronautic civil navigant numără 1.348 de pensionari, cu o pensie medie de peste 13.000 de lei, în timp ce la Curtea de Conturi figurează 677 de foști angajați, cu o pensie medie de peste 10.200 de lei.

Diferențele între categoriile profesionale sunt substanțiale: dacă un magistrat pensionat depășește în medie 25.000 de lei lunar, un funcționar parlamentar sau un grefier primește mai puțin de o treime din această sumă. Chiar și așa, pensiile speciale rămân mult peste nivelul celor din sistemul general, unde pensia medie abia trece de 2.500 de lei.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.