FacebookTwitterLinkedIn

Toate cele 16 curți de apel din România au decis, în urma adunărilor generale desfășurate marți, să solicite retragerea de urgență a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraților, informează Agerpres.

Potrivit Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), judecătorii au cerut celorlalte puteri ale statului să înceteze „campania agresivă împotriva autorității judecătorești”, avertizând că independența justiției și, implicit, statul de drept sunt puse în pericol.

Magistrații au anunțat că, începând de miercuri, activitatea va fi organizată în acord cu hotărârile adunărilor generale, ca semnal de alarmă privind riscul de destabilizare a sistemului judiciar pe care îl presupune inițiativa legislativă.

O reacție a venit și din partea procurorilor brașoveni. Adunarea Generală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov a decis suspendarea activității pe termen nelimitat, cu excepția cauzelor urgente – arestări preventive, ordine de protecție sau alte situații operative care nu suportă amânare. Activitatea de relații cu publicul și audiențele vor fi, de asemenea, suspendate.

În motivarea deciziei, procurorii susțin că proiectul „desființează de facto pensia de serviciu”, prin reducerea cuantumului și creșterea vârstei de pensionare, contrar jurisprudenței Curții Constituționale și reglementărilor europene care prevăd că nivelul pensiei magistraților trebuie să fie apropiat de ultima remunerație și implementat gradual.

Magistrații resping argumentele potrivit cărora pensiile lor ar reprezenta o povară bugetară, subliniind că pensiile de serviciu din sistemul judiciar însumează doar 4% din totalul pensiilor speciale din România, iar numărul beneficiarilor este de circa 5.000, adică 2,8% din totalul acestui tip de pensii.

Documentul adoptat de procurorii brașoveni atrage atenția că, în urma discuțiilor privind reforma, un nou val de magistrați a ales să se pensioneze anticipat, ceea ce pune o presiune suplimentară pe cei rămași în activitate.

Deciziile curților de apel și ale procurorilor se înscriu într-un conflict deschis între magistrați și autorități, într-un context în care Guvernul caută soluții de reducere a deficitului bugetar, iar pensiile de serviciu au redevenit subiect central al reformelor fiscale.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.