Până pe 31 august, lacul Siutghiol, una dintre cele mai spectaculoase locații nautice din România, este scena celui mai important eveniment de yachting al verii: Campionatul Național Dinghy, organizat de Federația Română de Yachting.
Competiția aduce la start 85 de sportivi, cu vârste cuprinse între 8 și 66 de ani. Totuși, majoritatea dintre participanți sunt tineri cu vârste de sub 25 de ani, potrivit unui comunicat.
În total, concurează circa 85 de ambarcațiuni din clasele Optimist (copii între 9 și 14 ani), dar și ILCA 4 / 6 / 7, pentru tineri și seniori.
Publicul este invitat să urmărească întrecerile direct de pe malul lacului, din zona Bazei Nautice a Universității Maritime din Constanța, și să susțină viitorii campioni ai României la acest sport spectaculos. Cursele sunt programate să înceapă, în fiecare zi, de la ora 11.
Un moment deosebit al campionatului este prezența lui Ebru Bolat, românca ce a scris istorie recent pentru țara noastră, clasându-se pe locul 9 la Campionatul Mondial de Yachting din China. Este cel mai bun rezultat obținut vreodată de România la acest nivel.
Prezent este și antrenorul ei, Xavi, o personalitate respectată în yachtingul internațional, care susține zilele acestea sesiuni de pregătire pentru sportivi, cât și pentru antrenorii români. Sesiunile acoperă: tehnici moderne de pregătire, comunicarea sportiv-antrenor, strategii de concurs, reglarea echipamentului și observația spațiului de concurs.
„Campionatul Național Dinghy nu este doar o competiție, ci și un pas important pentru dezvoltarea noii generații de sportivi. Faptul că aproape toți participanții sunt copii și tineri arată că viitorul yachtingului românesc este promițător”, a declarat Radu Niculăiță, președintele Federației Române de Yachting.
Evenimentul este organizat de Federația Română de Yachting, principalul promotor al sporturilor nautice cu vele din România, recunoscută oficial de Ministerul Sportului și afiliată la World Sailing – forul internațional care guvernează yachtingul la nivel global. Federația coordonează activitatea cluburilor sportive de profil, organizează competiții naționale și internaționale și susține pregătirea sportivilor de performanță, inclusiv a echipelor olimpice.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.