FacebookTwitterLinkedIn

Curtea de Apel Constanța a decis joi, 21 august, condamnarea definitivă la 10 ani de închisoare a lui Vlad Pascu, șoferul care, în august 2023, a provocat un accident rutier în localitatea 2 Mai, soldat cu moartea a doi tineri și rănirea altor trei, informează Agerpres.

Magistrații au respins atât apelul depus de Pascu, cât și pe cel formulat de procurori și de familiile victimelor, care au solicitat o pedeapsă mai mare. 

Instanța a menținut decizia Judecătoriei Mangalia din ianuarie 2025, cu o singură modificare: reducerea despăgubirilor morale acordate uneia dintre familiile victimelor, de la 50.000 la 20.000 de euro.

Pe 19 august 2023, Pascu a intrat cu mașina într-un grup de pietoni pe DN 39, în apropiere de 2 Mai. Doi tineri și-au pierdut viața, iar alți trei au fost răniți. Șoferul a părăsit locul accidentului, fiind prins ulterior în Vama Veche. Testele au arătat că se afla sub influența mai multor substanțe interzise.

Trimis în judecată în octombrie 2023, Pascu a fost acuzat de ucidere și vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului sau drogurilor și părăsirea locului accidentului.

În ianuarie 2025, Judecătoria Mangalia l-a condamnat la 10 ani de detenție și a stabilit despăgubiri totale de aproape 1,8 milioane de euro pentru familiile victimelor și tinerii răniți.

Curtea de Apel Constanța a confirmat acum pedeapsa, hotărârea fiind definitivă.

FOTO: Captură video

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.