FacebookTwitterLinkedIn

Președintele francez, Emmanuel Macron, și-a exprimat luni scepticismul cu privire la ‘voința de pace’ a omologului său rus, Vladimir Putin, în privința războiului din Ucraina, deși a salutat posibilitatea unei întâlniri bilaterale ruso-ucrainene.

‘(Putin) nu dă niciun semn că vrea pacea (…) Am mari îndoieli cu privire la voința de pace a președintelui rus’, a afirmat președintele Emmanuel Macron în declarații pentru presă după o întâlnire de câteva ore între liderii europeni, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și cel american, Donald Trump, potrivit EFE și Agerpres.

Cu toate acestea, președintele francez a salutat posibilitatea unei întâlniri bilaterale între Volodimir Zelenski și Vladimir Putin care ar putea avea loc în următoarele săptămâni, urmată apoi de o întâlnire trilaterală care să îl includă și pe Donald Trump.

‘Președintele Trump crede că poate ajunge la un acord și eu vreau să cred asta’, a adăugat șeful statului francez.

Întâlnirea dintre liderii Ucrainei și Rusiei ar urma să aibă loc în următoarele două săptămâni, iar deocamdată se știe că oficiali desemnați de președintele Trump lucrează la formatul necesar pentru a face acest lucru posibil.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.