FacebookTwitterLinkedIn

Cel mai aglomerat weekend al sezonului 2025 pe litoralul românesc se înregistrează în minivacanţa de Sfânta Maria, susţine Asociaţia Patronală RESTO Constanţa.

Corina Martin, preşedintele RESTO: „Ar trebui să declar ca avem aproximativ 155.000 turişti pe litoral în acest moment, pentru că acesta e numărul locurilor de cazare autorizate – conform cifrelor recent anunţate de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului.

În realitate, avem cu mult peste 155.000 de turişti la mare, pentru că, în continuare, avem zeci de mii de turişti cazaţi în structuri neautorizate.

Înţelegem şi susţinem total campania lansată de premierul României, llie Bolojan, împotriva comerţului şi turismului ilicit şi tocmai de aceea, în numele operatorilor HORECA ce lucrează legal şi autorizat, aşteptăm cu nerăbdare ca, în sfârşit, instituţiile statului sa înceapă acţiuni care sa scoată la lumină cazările la negru, în mii de vile şi de apartamente de vacanţă nefiscalizate, şi comerţul ilicit de pe plaje şi din bucătăriile de acasă”, conform Agerpres.

În topul celor mai căutate staţiuni de pe litoral – în structurile de cazare autorizate – pe primele locuri se află Mamaia, Neptun-Olimp şi Venus, dar în clasamentul destinaţiilor cu cel mai mare grad de turism nedeclarat, în top sunt Eforie, Mamaia Nord, Vama Veche şi Costineşti. 

Corina Martin: „Patronatul RESTO a solicitat Prefecturii Constanţa, cu peste o săptămână în urmă, convocarea unui Comandament care să reunească reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii în acest sens, de asemenea Direcţia de control a Ministerului public şi reprezentanţii patronatelor.

De exemplu, colegii noştri din Patronatul EFORIE vor indica exact locaţiile şi zonele de cazare neautorizată. Din păcate, nu am primit nici un răspuns de la Prefectura Constanţa, deci vom continua să cerem instituţiilor statului să ne asigure un mediu concurenţial corect şi egal, înainte ca Guvernul să crească din nou TVA-ul în turism în octombrie – aşa cum a fost anunţat deja ca intenţie – dacă nu se va colecta mai mult din industria ospitalităţii până în toamnă.”

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.