Sursă foto: Ionuţ Pucheanu/Facebook
Compania cu capacități de producție în Ucraina, SunPro Oils, a primit autorizația de construcție pentru viitoarea fabrică de ulei din Galați.
Reprezentanții companiei au anunțat că pentru acestă construcție se va investi suma de 20 de milioane de euro.
„S-a emis autorizaţia de construire pentru noua fabrică de ulei din Zona Liberă, astfel încât lucrările vor începe în scurt timp. Mai ales că au început să ajungă şi echipamentele. Aceasta este o investiţie derulată de SunPro Oils, iar construcţia va fi realizată de compania gălăţeană Quantum Construct. Asta înseamnă noi locuri de muncă”, a anunţat Ionuţ Pucheanu, primarul orașului Galați, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Fabrica va fi situată pe un teren cu o suprafață de șase hectare. Aceasta are o capacitate de procesare de 1.200 de semințe pe zi.
Compania SunPro Oils, parte a grupului cu capital ucrainean SunPro, raportează venituri anuale de 120 de milioane de euro. Potrivit oficialilor companiei, SunPro aprovizionează cu ulei de floarea-soarelui 11 state din Europa, Asia și Africa. Producția uleiului este realizată într-o unitate din zona Odessa.
În prezent, compania are acționariat cipriot. În urmă cu doi ani, SunPro Oils era deținută de două companii cipriote, Koksi Holding LTD și Erdigma Limited cu 50% și respectiv 25% din părțile sociale, în timp ce restul de 25% aparținea holdingului elvețian Genfield Investments AG. La începutul acestui an, elvețienii de la Genfield Investments AG anunțau că au cesionat toate părțile sociale din compania Sunpro Oils către o companie cu răspundere limitată din Cipru.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.