Oficialii companiei CarmOlimp anunță că în perioada următoare, hotelul Victory va fi supus unui proces de modernizare și se va numi Plaja33.
La un an după ce CarmOlimp, compania cu peste 30 de ani în industria de procesare și ospitalității, a deschis Berăria „Poftă sau Foame” la parterul hotelului Victory, reprezentanții grupului anunță preluarea hotelului și anunță o extindere a grupului.
„Unul dintre cele mai importante criterii pentru mine este identificarea și satisfacerea nevoilor clienților. Am observat că HoReCa din România are nevoie de prețuri corecte pentru turiști. Aceasta este strategia prin care alte țări europene au atras tot mai mulți turiști români. În momentul de față, avem un deficit major din punct de vedere turistic, de aproximativ 5 miliarde de euro, iar în lipsa unei strategii de promovare turistică a țării, suntem nevoiți să facem tot ce putem pentru a-i păstra pe români în țară”, explică Valentin Șoneriu, directorul general al Carmolimp.
În ultimii ani, potrivit celor mai recente date, timpul mediu petrecut în Vama Veche a scăzut vertiginos, ajungând la 1-3 nopți, în timp ce românii au cheltuit aproximativ 10 miliarde de euro pe concedii în străinătate, unde media șederii este între 5 și 7 nopți.
Într-un astfel de context, antreprenorul Valentin Șoneriu consideră că primul pas pentru revitalizarea stațiunilor românești este reducerea drastică a tarifelor de cazare în timpul săptămânii, de luni până joi. Astfel, Hotelul Plaja33 propune un preț de 350 de lei pe noapte de luni până miercuri, joi – 400 de lei, iar de vineri până duminică – 500 de lei.
„Acest lucru marchează o schimbare semnificativă față de tariful unic practicat în ultimii 10 ani, care era de 500 de lei pe noapte, indiferent de zi sau sezon. (…) Vrem să readucem moda sejururilor pe litoralul românesc. Am observat tendința românilor din ultimii ani de a petrece între 2 și 3 nopți în România, în weekend, vacanțele mai lungi fiind programate în alte țări. Cred că ar fi avantajos pentru ambele părți să revenim ușor-ușor la vacanța de o săptămână la mare, iar noi ne dorim să încurajăm turismul și în timpul săptămânii. Ca medie, ajungem la un preț de aproximativ 400 de lei pe noapte pentru un sejur de 6 nopți. Mă bucur că nu suntem singurii, deoarece majoritatea operatorilor de pe litoral încearcă să găsească soluții cât mai accesibile pentru turiști, fie prin ajustarea prețurilor, fie prin cumularea serviciilor”, completează Valentin Șoneriu.
Pentru anul viitor, grupul Carmolimp are în plan renovarea camerelor și îmbunătățirea calității serviciilor oferite, aducând un plus consistent de confort și rafinament pentru oaspeții hotelului. Hotelul Plaja33 are 90% din camere cu vedere directă spre mare.
CarmOlimp este o companie cu capital 100% românesc ce are o experiență de peste 30 de ani în industria de procesare și pe piața restaurantelor. Compania brașoveană deține cea mai mare fabrică integrată de mâncare gătită si este unul dintre principalii furnizori de preparate proaspăt gătite, necongelate pentru industria HoReCa.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.