Vânzările Swatch au scăzut în primul semestru din 2025 la 3,06 miliarde de franci elveţieni (3,82 miliarde de dolari), în timp ce producătorul elveţian de ceasuri se confruntă cu reducerea cererii din industria de lux şi continuarea slăbiciunii pieţei din China.
Producătorul mărcilor Omega, Longines şi Tissot a anunţat joi că în primele şase luni din acest an vânzările au înregistrat un declin anual de 7,1%, la rate de schimb constante, în timp ce analiştii se aşteptau la vânzări de 3,2 miliarde de franci elveţieni, potrivit Reuters și Agerpres.
Declinul vânzărilor a fost determinat de slăbiciunea pieţei din China, în timp ce alte regiuni au raportat un nivel record al vânzărilor. De exemplu, în America de Nord s-a înregistrat o creştere de peste 10% a vânzărilor.
Profitul operaţional al companiei au scăzut în primul semestru din 2025 cu 67%, la 68 milioane de franci elveţieni.
China, Hong Kong şi Macao au generat 27% din vânzările companii elveţiene, în primele şase luni din acest an.
Producătorii elveţieni de ceasuri suferă de pe urma unei scăderi semnificative a cererii, în special pe piaţa din China, după un boom fără precedent după pandemie, când consumatorii s-au grăbit să cumpere ceasuri scumpe.
Scăderea a afectat mai ales cererea pentru mărcile de ceasuri uşor mai accesibile, în timp ce mărci precum Rolex şi Patek Philippe au rezistat mai bine. Însă criza a afectat şi grupurile Richemont, care deţine mărcile Vacheron Constantin şi IWC, precum şi proprietarul Omega, grupul Swatch Group AG, care au înregistrat o prăbuşire a vânzărilor în China.
Industria de orologerie reprezintă aproximativ 10% din exporturile totale ale Elveţiei şi asigură aproximativ 57.000 de locuri de muncă.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.