Într-o lume agitată, în care a fi mamă, femeie și profesionist pare un exercițiu de echilibristică pe sârmă, Irina Gologan reușește să inspire prin autenticitate și sinceritate. Jurnalistă, prezentatoare și mamă a două fetițe, Irina vorbește deschis despre provocările, bucuriile și lecțiile de zi cu zi. de Mariana Robescu/Fotografii de Raluca Bădescu
Irina, cum arată o zi obișnuită din viața ta?
Am o viață cât se poate de… obișnuită! Iar asta implică toate „picanteriile” posibile, mai ales când ai două fetițe care îți solicită mereu atenția și, aproape întotdeauna, prezența. Zilele mele încep devreme, la ora 6.30, și, de cele mai multe ori, sunt agitate: unde e pachețelul, nu-mi place mâncarea, vreau altă bluză, schimbăm sticla de apă, nu-mi stă bine părul, azi am test și am nevoie de încurajarea ta, mami! După ce bifăm toate aceste etape, fetele pleacă la școală împreună cu soțul meu, iar eu încep, în sfârșit, să mă dezmeticesc. Am nevoie de două cafele, o muzică bună pe fundal și, acum că s-a încălzit, cel puțin o oră de stat în curte, pe șezlong. E momentul meu, pe care îl savurez cu toată ființa.
Care este ritualul tău preferat cu fetele? Un obicei pe care îl păstrați cu sfințenie?
Am avut mai multe astfel de ritualuri de-a lungul timpului, iar ele se tot transformă, odată cu vârstele și nevoile fetelor. De exemplu, în fiecare seară, soțul meu le citește ceva înainte de culcare. Este un obicei sacru, fără de care nu se adoarme, indiferent de ce s-a întâmplat peste zi. În ceea ce mă privește, ador diminețile de weekend, în care stăm în pijamale până la prânz, mâncăm popcorn și vorbim ca fetele despre tot ce ni s-a întâmplat peste săptămână. E momentul în care ele își deschid sufletul, iar eu ascult cu inima larg deschisă. Uneori, își fac și ele un lapte cu cacao și ne bem „cafeaua” împreună.
Ce ai învățat despre tine, odată cu venirea pe lume a fetelor?
Că pot orice. Că nimic nu este imposibil. Că, în momentele critice, o forță uriașă îți este dată, ca un dar divin. A fost un moment în care una dintre fetițe a trecut printr-o stare critică de inconștiență. Cei din jurul meu s-au blocat, dar eu am simțit cum mă cuprinde o claritate și o putere care nu-mi aparțineau. Am acționat instant, cu luciditate, iar totul s-a rezolvat. Doar o mamă poate avea o astfel de forță. Pe plan personal, am învățat că sunt un om cu multe calități, dar și cu destule defecte.
Care este cel mai frumos lucru pe care l-ai învățat de la fetele tale?
Că iertarea este un dar minunat, pe care îl purtăm mereu cu noi, în buzunarul sufletului. Nu trebuie decât să ne dorim să-l oferim, să renunțăm la orgolii și să alegem din nou… cu iubire. Și am mai învățat că e incredibil de eliberator să-ți exprimi emoțiile în scris. Când le văd cum își aștern gândurile pe bilețele, în scrisori sau jurnale, îmi dau seama cât de mult înseamnă pentru ele să își trăiască și să-și exprime sentimentele sincer.
Cum reușești să te împarți între rolul de mamă și cel de prezentator? Ce te ține în echilibru?
Nu reușesc întotdeauna fără să scap ceva pe parcurs, dar mă străduiesc. Cred că firul roșu a fost momentul în care am înțeles că, dacă aleg să mă ocup mai mult de mine și de cariera mea, nu înseamnă că îmi neglijez familia. Mult timp, vinovăția a fost prezentă la fiecare pas. Mă temeam să ies din tiparele joburilor stabile, cu program clar, care ofereau siguranță. Acum, e mai mult haos, e mai multă incertitudine, dar și mult mai multă bucurie. Nu le fac perfect pe toate, dar le fac bine. Și e suficient.
Dacă fetele tale ți-ar scrie o scrisoare despre cum te văd ele, ce crezi că ar conține?
Îmi scriu deja, des! Scrisori, bilețele, mesaje lăsate prin casă. Unele mă fac să plâng. Îmi spun cât de mult mă iubesc și folosesc comparații care mă lasă fără cuvinte: „Te iubesc până la infinit și înapoi”, „Ești curcubeul după furtună și iarba care crește după iarnă.” Îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi pentru sufletul lor bun și pentru profunzimea cu care simt.
Faptul că ești o persoană publică te-a ajutat să fii o mamă mai înțeleaptă sau a fost o provocare în plus?
Mă consider o mamă ca toate celelalte. Poate că, datorită meseriei, am avut norocul să interacționez cu mulți specialiști – psihologi, medici, oameni inspiraționali – și am învățat de la fiecare câte ceva. Întotdeauna, după o emisiune, mai stăteam câteva minute cu invitatul să vorbesc despre propriile mele griji de mamă. Și, de multe ori, răspunsurile primite mi-au adus liniște.
Dacă ar fi să descrii relația cu fiecare dintre fete, în 3 cuvinte, care ar fi ele?
Mi-am amintit chiar acum un moment care mi-a rămas întipărit în inimă. Am întrebat-o pe Roa, fetița mea de 8 ani, cum m-ar descrie într-un singur cuvânt. Mi-a răspuns: „partener”. Mi s-a părut cea mai frumoasă declarație de dragoste și cea mai clară dovadă că îmi fac bine treaba de mamă. Nu vreau să fiu nici doar prietena lor, nici „șefa” lor. Vreau să fiu partenera lor de viață – omul pe care să se bazeze, care le sprijină, le încurajează, le ține în brațe sau le ascultă în tăcere, exact când au nevoie.
Relația mea cu Ema și Roa chiar așa este: o echipă în toată regula. Cu zile senine și cu zile mai tulburi, dar mereu împreună. Dacă ar fi să fac totuși o diferențiere, aș spune că legătura cu Ema este mai emoțională – cu multe declarații de iubire, în timp ce relația cu Roa este mai logică, mai rațională. Am învățat să le descopăr limbajul iubirii și să le ofer fiecăreia exact ceea ce are nevoie.
Ce sfat ți-ai da ție, cea de acum 10 ani? Și ce ți-ai spune peste alți 10?
Irinei de acum 10 ani i-aș spune: „Nu încerca să fii perfectă. E minunat să fii suficientă.” La acea vreme deveneam mamă pentru prima oară și eram copleșită de frici. Mi-era teamă că nu mă voi descurca, că nu voi mai fi femeie, doar mamă. Acum știu că nu trebuie să fii totul pentru toți. Irinei de peste 10 ani i-aș spune: „Nu mai pune totul la suflet.” Sunt un om extrem de sensibil și încă învăț să nu las cuvintele să mă rănească.
Ce înseamnă feminitatea pentru tine, în această etapă a vieții? Cum o transmiți fiicelor tale?
Înseamnă, înainte de toate, să te iubești pe tine. Chiar și fizic. Să te îngrijești, să-ți vorbești frumos, să ai grijă de sufletul tău. Asta le spun și fetelor mele în fiecare zi. Poate că nu înțeleg încă în profunzime mesajul, dar eu îl repet, cu blândețe și răbdare. Pentru că vreau să ajungă la ele. Eu am început procesul acesta acum câțiva ani și, în sfârșit, sunt într-un loc în care îmi place cine sunt. Adevărat, sincer, cu totul.
Ai un moment anume, în carieră, care ți-a rămas lipit de suflet?
Am sute de transmisiuni în direct la activ. Și fiecare live vine cu adrenalina și imprevizibilul lui. Dar în ultima vreme, după două evenimente pe care
le-am moderat, au venit la mine speakeri care mi-au spus că, datorită felului în care am condus discuția, au reușit să se simtă în largul lor. Că le-am transmis calm, căldură și curaj. Cred că acesta e darul meu: să ajung în sufletul oamenilor. Și o fac natural, fără să forțez nimic.
Spune-mi un adevăr pe care îl repeți mereu fetelor tale, chiar și atunci când par să nu te asculte.
Că o reușită sau o nereușită nu ne definește. Că o zi proastă nu spune nimic despre cât de minunați suntem, în esență. Viața e un amestec de bine și greu, iar lecțiile vin mai ales prin provocări. Tot ce trebuie să facem e să ne oprim un pic și să înțelegem ce ne spune viața.