FacebookTwitterLinkedIn

Vineri, o mare pană de curent a afectat mai multe părţi din Cehia, oprind pentru scurt timp circulaţia garniturilor de metrou în capitala Praga. Pana de curent a fost cauzată, cel mai probabil, de o problemă tehnică, nefiind indicii ale unui atac cibernetic sau terorist.

Potrivit CEPS, pana de curent a afectat Praga şi regiunile Boemia-Nord, Boemia-Est, Boemia Centrală şi Liberec, transmite Reuters.

„O parte a sistemului de transport este fără tensiune; evenimentul a afectat şi o mare parte a substaţiilor sistemului de transport”, a informat operatorul de reţea din Cehia (CEPS). Ulterior, CEPS a informat că cinci din cele opt substaţii afectate au reluat activitatea, iar cauzele incidentului sunt în curs de investigare. Într-o declaraţie pentru postul public de televiziune, ministrul ceh de Interne, Vit Rakusan, a spus că autorităţile nu au informaţii care să sugereze că a existat un atac cibernetic sau terorist.

Ministrul ceh al Transporturilor, Martin Kupka, a scris pe platforma de social media X că circulaţia trenurilor a fost oprită pe mai multe magistrale şi că pana de curent a afectat cinci din cele 14 regiuni ale Cehiei, inclusiv capitala Praga.

Compania de transport din capitala Praga, DPP, a informat că a restabilit operaţiunile după ce, anterior, circulaţia trenurilor de metrou a fost oprită pentru scurt timp, iar circulaţia tramvaielor s-a oprit pe malul drept al capitalei Cehiei. De asemenea, mass-media din Cehia a informat că mai multe persoane au fost blocate în lifturi în unele părţi ale capitalei Praga şi în regiunea Boemia Centrală.

Incidentul va genera noi îngrijorări cu privire la rezilienţa reţelelor energetice şi infrastructurilor europene, după ce Spania a fost lovită, în luna aprilie, de cel mai grav blackout din istorie, iar în luna martie un incendiu a oprit aprovizionarea cu electricitate a aeroportului Heathrow din Londra.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.