În Harghita, suprafeţele cultivate cu cartofi continuă să scadă, fenomenul putându-se observa cu precădere la producătorii mici, care preferă să producă numai pentru consumul familiei sau pentru furajare.
Directorul Direcţiei pentru Agricultură Harghita, Romfeld Zsolt, a explicat că, în vreme ce exploataţiile agricole comerciale reuşesc să menţină sau chiar să crească suprafeţele lucrate, micii producători individuali renunţă, mulţi cultivând doar pentru consum propriu, notează Agerpres.
Motivul este legat de faptul că, în lipsa forţei de muncă manuale, care aproape a dispărut, micii producători nu mai pot face faţă fără utilaje performante, iar gradul de mecanizare necesar poate fi atins doar dacă accesează fonduri europene.
În rândul producătorilor mari nu se observă această scădere a suprafeţei, întrucât aceştia au alte posibilităţi de depozitare, sortare şi valorificare a producţiei.
Datele statistice, prezentate luni şi în şedinţa Colegiului Prefectural Harghita, arată că, în acest an, este cultivată cu cartofi o suprafaţă de 5.900 de hectare, în scădere faţă de 2024, când au fost cultivate 6.100 de hectare.
Romfeld Zsolt a menţionat că, din cele 5.900 de hectare, sunt subvenţionate de către APIA aproximativ 3.360 de hectare, care sunt deţinute de exploataţiile comerciale.
Potrivit acestuia, scăderea suprafeţei cultivate cu cartofi este compensată parţial cu cultura cerealelor, dar mai ales al plantelor furajere perene. În prezent, cultura cartofului din Harghita suferă din cauza lipsei de precipitaţii şi a temperaturilor ridicate, ce afectează dezvoltarea plantelor.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.