China exportă masiv automobile noi înregistrate fictiv ca vehicule second-hand, printr-o schemă sprijinită de guvernele locale, menită să umfle artificial cifrele de vânzări şi să susţină industria auto aflată sub presiunea unui război al preţurilor, relevă o investigaţie Reuters, citată de Agerpres.
Potrivit sursei citate, producătorii chinezi vând autoturisme nefolosite, denumite „cu kilometraj zero”, pe pieţe precum Rusia, Asia Centrală şi Orientul Mijlociu, înregistrându-le mai întâi în China pentru a le putea declara drept second-hand. Astfel, producătorii contabilizează aceste maşini ca vândute, în timp ce autorităţile locale îşi stimulează exporturile şi PIB-ul.
Practica a devenit publică după ce Great Wall Motor a criticat oficial fenomenul în luna mai, urmată de o reacţie a „Cotidianului Poporului”, organul de presă al Partidului Comunist Chinez, care a condamnat fenomenul şi a cerut o înăsprire a reglementărilor.
Totuşi, Reuters a identificat 20 de autorităţi locale care susţin deschis exporturile de maşini cu „kilometraj zero” ca vehicule second-hand, folosind politici precum emiterea de licenţe speciale, organizarea de târguri dedicate şi sprijin logistic.
Consultantul Wang Meng, de la China Automobile Dealers Association, estimează că 90% dintre cele 436.000 de vehicule exportate ca second-hand în 2024 sunt, de fapt, maşini noi. Aceste practici contribuie la menţinerea unui nivel ridicat al producţiei, prelungind competiţia agresivă pe preţuri şi alimentând acuzaţiile internaţionale de dumping.
China a devenit lider mondial la exportul de autoturisme în 2023, depăşind Japonia, cu peste 6,4 milioane de unităţi livrate, dintre care cel puţin 6% erau vehicule înregistrate drept second-hand, deşi nu fuseseră niciodată conduse.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.