FacebookTwitterLinkedIn

Comisia Europeană a decis vineri să excludă întreprinderile chineze de la participarea la achizițiile publice ale Uniunii Europene pentru dispozitive medicale cu o valoare care depășește 5 milioane de euro. Măsura, justificată ca fiind un răspuns proporțional la barierele impuse de China, marchează prima aplicare concretă a Instrumentului pentru achiziții publice internaționale (IPI) al UE.

Noile reguli interzic adjudecarea contractelor în care mai mult de 50% dintre factorii de producție provin din China, cu excepția cazurilor în care nu există furnizori alternativi. Executivul comunitar a subliniat că măsura respectă normele Organizației Mondiale a Comerțului, întrucât UE nu are obligații asumate în fața Chinei în privința achizițiilor publice.

Decizia vine după o investigație lansată de Comisie în aprilie 2024, care a constatat că 87% dintre licitațiile publice chineze pentru echipamente medicale exclud companiile și produsele din UE. În același timp, exporturile Chinei de dispozitive medicale către UE s-au dublat între 2015 și 2023, evidențiind dezechilibrul actual în accesul pe piețele publice.

„Este o reacție justificată la excluderea sistematică a companiilor europene din licitațiile guvernamentale chineze”, arată Comisia într-un comunicat. Executivul european a încercat anterior să soluționeze amiabil problema, dar China nu a oferit angajamente concrete care să înlăture practicile discriminatorii.

Piața globală a achizițiilor publice se ridică la peste 11.000 de miliarde de euro anual, constituind o oportunitate majoră pentru companiile europene. UE își reafirmă angajamentul pentru un comerț deschis, dar echitabil, și subliniază că IPI este un instrument de presiune menit să stimuleze reforme și acces reciproc.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.