Încrederea investitorilor în economia germană a crescut semnificativ în luna iunie, depășind așteptările pieței, pe fondul unor prognoze economice pozitive și al măsurilor fiscale anunțate de guvernul federal, informează Agerpres.
Potrivit institutului de cercetare economică ZEW, indicele privind așteptările investitorilor a urcat la 47,5 puncte, față de 25,2 în luna mai, în timp ce analiștii anticipau o creștere moderată, până la 35 de puncte.
Creșterea accentuată a indicatorului este pusă pe seama optimismului generat de recentele estimări economice, care preconizează revenirea economiei germane pe creștere în 2025, după doi ani consecutivi de contracție.
„Încrederea este în creștere”, a declarat Achim Wambach, președintele ZEW, adăugând că măsurile fiscale aprobate recent de Guvernul german, împreună cu reducerea dobânzii de politică monetară de către Banca Centrală Europeană, ar putea marca sfârșitul stagnării economice din Germania.
Guvernul de la Berlin a adoptat luna aceasta un pachet de stimulente fiscale în valoare de 46 de miliarde de euro, destinat sprijinirii companiilor și redresării economice până în 2029.
Totuși, analiștii avertizează că riscurile externe persistă. Thomas Gitzel, economist la VP Bank, a atras atenția asupra tensiunilor comerciale dintre UE și SUA, precum și asupra situației instabile din Orientul Mijlociu, care pot afecta încrederea și evoluțiile economice pe termen mediu.
Indicele ZEW privind percepția condițiilor economice actuale s-a îmbunătățit și el, ajungând la -72 puncte, față de -82 luna trecută, deși rămâne pe teritoriu negativ.
Indicatorii ZEW sunt calculați pe baza unui sondaj realizat în perioada 6–16 iunie, în rândul a circa 350 de analiști financiari germani.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.