Creşterile de taxe sunt inevitabile, în orice formulă de guvern care ar ajunge la Palatul Victoria, a declarat Ilie Bolojan, preşedintele Senatului. El a prezentat situaţia economică a ţării, arătând că, în ultimii ani, cheltuielile statului au fost mult mai mari decât veniturile, ceea ce a dus la cel mai ridicat nivel al deficitului bugetar.
Ilie Bolojan a precizat că sunt necesare măsuri ferme, susţinute de o majoritate parlamentară, despre care afirmă că s-ar putea contura în perioada imediat următoare.
Ilie Bolojan: „Estimez că niciun guvern care va veni nu va putea evita creșterea veniturilor, ceea ce înseamnă creșteri, din păcate, de taxe și de impozite. Care vor fi acestea, vor fi decise foarte probabil zilele următoare, dar este evident că trebuie să ne scădem urgent cât mai rapid, deci cheltuielile statului în general. Aceste reduceri nu se pot face, însă, de pe o zi pe alta, pentru că înseamnă contracte, înseamnă audit, înseamnă proceduri. E nevoie să facem o eșalonare de investiții”, conform RRA.
Noul premier ar putea fi nominalizat săptămâna viitoare când este posibil să se ajungă și la un acord cu privire la colaborarea politică în perspectiva formulei de guvernare.
Săptămâna viitoare se anunța decisivă și pentru că autoritățile de la București au ca termen data de 20 iunie pentru a prezenta Comisiei Europene un plan concret de reducere a deficitului bugetar al cărui nivel afectează echilibrul fiscal și influențează dobânzile la care România se împrumută pe piața internațională.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.