FacebookTwitterLinkedIn

Președintele Donald Trump a declarat vineri că a fost informat în prealabil despre planurile Israelului privind atacurile recente asupra Iranului. El a subliniat că armata americană nu a fost implicată în desfășurarea operațiunilor.

Donald Trump: „Iranul nu poate avea o bombă nucleară și sperăm să revenim la masa negocierilor. Vom vedea.”

Trump și-a exprimat speranța că Iranul va continua discuțiile cu SUA în privința limitării programului nuclear.

Președintele a mai spus că „mai multe persoane din conducerea iraniană nu se vor mai întoarce”, confirmând moartea mai multor lideri iranieni în urma atacului. El a adăugat că administrația sa a informat, înainte de lansarea atacului, un aliat-cheie din Orientul Mijlociu, fără a preciza despre ce țară este vorba.

Donald Trump urmează să aibă vineri o reuniune a Consiliului Naţional de Securitate (NSC) cu privire la atacul israelian asupra Iranului, asupra căruia preşedintele nu a făcut încă nicio declaraţie, noteză TVR Info.

Reuniunea convocată în sala de criză a Casei Albe este programată vineri la ora 11:00, ora Washingtonului (15:00 GMT), conform programului comunicat de biroul prezidenţial american.

Secretarul de stat american, Marco Rubio, a declarat că „Israelul a întreprins o acţiune unilaterală împotriva Iranului”, insistând asupra faptului că Washingtonul nu a oferit sprijin în operaţiunea îndreptată împotriva obiectivelor militare iraniene şi a programului nuclear al Iranului.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.