FacebookTwitterLinkedIn

Dezvoltatorii imobiliari și-au schimbat modul în care gândesc în prezent locuințele, atrage atenția Camelia Șucu în cadrul Forbes Business Fest. 

„Real estate-ul nu mai înseamnă doar metri pătrați, ci comunități, funcționalitate, spații bine gândite – pentru depozitare, lucru, relaxare. Totul trebuie să fie în acord cu stilul de viață actual”, a declarat ea.

ClassIn, brandul fondat de Camelia Șucu, s-a remarcat prin selecția pieselor de mobilier, axate pe durabilitate, funcționalitate și design atemporal. „Mi se spunea că aleg lucruri scumpe, dar de fapt alegeam lucruri care durează, care sunt sustenabile. Calitatea are în spate muncă și inovație, iar clienții revin tocmai pentru această valoare pe termen lung”, a explicat antreprenoarea.

Ea a rememorat începuturile brandului Natuzzi în România, când în 1995 a deschis primul magazin în București. „La început era un fel de muzeu – lumea venea, dar nu cumpăra. Apoi, în doi ani, vânzările au explodat pentru că aduceam exact ce cerea piața: confort, funcționalitate, noutate”, a spus Șucu.

Piața s-a maturizat în timp, iar nevoile clienților s-au rafinat. Pandemia, spune ea, a schimbat complet percepția asupra locuinței: „Am început să regândim spațiul, să ne dorim terase utilizabile, birouri funcționale acasă, mobilier flexibil care să se adapteze unui stil de viață în mișcare. Nu vorbim doar de estetic, ci de un spațiu în care să și lucrezi, și să te relaxezi.”

ClassIn mizează pe mobilier funcțional, atemporal și ușor de integrat în locuințe moderne, fără a încărca spațiul sau a-l transforma într-un showroom impersonal. „Noi nu propunem mobilier greu, ci obiecte pe care clientul le poate lua cu el dacă se mută. Sunt convinsă că vă face plăcere când un client revine și spune: am canapeaua asta de 12 ani.”

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.