FacebookTwitterLinkedIn

UMB este compania cu cei mi mulți kilometri de autostradă, în lucru, din Europa, din care circa 400 de km, în România, potrivit ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Asocierea UMB – Euro Asfalt (Bosnia) a semnat în martie un contract de 6,14 miliarde de lei (circa 1,2 miliarde de euro) pentru proiectarea și execuția celor 38 de kilometri ai lotului 2A Ditrău-Grințieș din Autostrada A8.

UMB a transmis către Compania Națională de Investiții Rutiere o solicitare de reziliere a contractului, la finalul lunii trecute. Constructorul motiva cererea, printr-o solicitare de a plăti o mai mică garanție de bune lucrări, decât cea stipulată în documentele scoase la licitație. Constructorul dorea să depună o garanție de bună execuție de 0,5% din valoarea totală a contractului, față de 1,5%, cum apare în documentația scoasă la licitație și pe care acesta a câștigat procedura competitivă.  Solicitarea constructorului a fost respinsă de CNIR, astfel că UMB a transmis Companiei cererea de reziliere a contractului. Rezilierea contractului poate fi făcută doar de către CNIR, în această etapă.

Contractul este pentru proiectarea și execuția lotului 2A Ditrău-Grințieș, cel mai lung lot al Autostrăzii „Unirii”-A8 și a fost semnat în luna martie cu Asocierea SA&PE CONSTRUCT (LIDER)-TEHNOSTRADE S.R.L.-EURO ASFALT D.O.O-SPEDITION UMB. Odată semnat a devenit cel mai scump contract pentru un lot de autostradă din România. Precedentul record fusese stabilit de Secțiunea 3 din A1 Sibiu – Pitești (37,4 km), unde contractul semnat este de 5,3 miliarde de lei, adică circa 1,06 miliarde de euro. Ulterior, recordul a fost preluat de tronsonul din Autostrada Transilvania ce conține tunelul Meseș – 1,32 miliarde euro.

SA&PE Construct, Tehnostrade și Spedition UMB sunt toate firme parte din grupul UMB, al omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, unul dintre cei mai activi constructori de drumuri din țară. Lotul Ditrău – Grințieș are o lungime de 37,9 kilometri și trece prin județele Harghita și Neamț. Asocierea formată din constructori din România și Bosnia – Herțegovina are termen de 54 de luni, din care 14 luni pentru etapa de proiectare și 40 de luni durata de execuție. Cu alte cuvinte, dacă ordinul de începere va fi dat în prima jumătate a acestui an, proiectarea ar trebuie să fie gata în vara-toamna 2026, iar construcția autostrăzii propriu-zise va trebui terminată la final de 2029 sau început de 2030.

” Domnul Umbrărescu a constituit acea garanție de 1,5% și lucrurile au fost depășite”, a explicat Sorin Grindeanu.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.