Forbes România a solicitat liderilor de business aflați la conducerea campionilor ultimului deceniu să răspundă la un chestionar pentru a identifica rețeta de business care le-a permis detașarea față de competitori în ceea ce privește performanțele economice și financiare.
Voicu Oprean CEO-ul și Fondatorul AROBS Transilvania Software
Forbes: Sumarizați într-un cuvânt evoluția companiei din ultimul deceniu! Care a fost lecția de business a ultimului deceniu pentru Dumneavoastră? Detaliați, vă rog!
Voicu Oprean: Evoluția companiei în ultimii 10 ani se poate sumariza prin creștere. Marea lecție de business a ultimilor 10 ani este, însă, despre reziliență.
În ultimii zece ani, AROBS a trecut prin multiple transformări – de la extinderea internațională la listarea pe bursă și integrarea a numeroase companii prin achiziții. Lecția esențială a fost că adaptabilitatea și capacitatea de a lua decizii rapide sunt cruciale.
Am învățat că o decizie bună azi e mai valoroasă decât una perfectă mâine. Am acționat rapid — ne-am listat la bursă, am accelerat achizițiile, am făcut ajustări din mers fără a pierde direcția.
Și cred că am făcut bine să nu așteptăm.
Forbes: Care au fost principalele puncte ale strategiei de business a companiei dumneavoastră, care a permis creșteri permanente ale afacerilor în ultimul deceniu? Care au fost elementele de strategie care s-au păstrat și care dintre ele au fost ajustate/modificate?
Voicu Oprean: Strategia noastră s-a bazat pe diversificare și inovație. Când am fondat AROBS, în urmă cu 25 de ani, obiectivul era simplu, dar ambițios: să dezvoltăm software pentru piața internațională — un concept aproape inexistent în România anilor ’90. De atunci, strategia noastră a evoluat constant, cu pași bine calculați. Am integrat produse proprii în cadrul companiei, alături de servicii și am decis să listăm AROBS la BVB pentru a ne profesionaliza și a susține creșterea pe termen lung.
Astăzi, strategia noastră este centrată pe diversificare — atât a serviciilor, cât și a sectoarelor în care activăm — pentru a deveni agili și rezilienți în fața schimbărilor bruște ale pieței. Investim în domenii în care avem expertiză solidă, precum sisteme embedded, securitate cibernetică, automatizare, AI și IoT, și căutăm constant noi oportunități prin inovație, achiziții și investiții greenfield.
Vedem o cerere tot mai mare pentru soluții IT care oferă eficiență, siguranță și continuitate operațională — și ne propunem să răspundem acestor nevoi cu soluții concrete. Privim provocările ca pe niște oportunități. De aceea, planul nostru de extindere în piețele din SUA și Marea Britanie este esențial: vrem să fim mai aproape de clienți și să le livrăm inovație acolo unde contează cel mai mult. Creșterea noastră va fi una mixtă — organică, prin achiziții și greenfield— și am început deja pași concreți în această direcție.
Forbes: „Veniturile sunt vanitate, iar profitul sănătate.” Ați reușit să înregistrați permanent profit în ultimul deceniu. Cum ar trebui să privească liderii de business profitul? Care ar trebui să fie “locul” profitului în strategia de business a unei companii?
Voicu Oprean: Profitul este indicatorul sănătății unei companii, nu e un scop în sine, ci un indicator că mergem în direcția corectă și că putem construi sustenabil, cu impact pozitiv pentru toate părțile implicate. La AROBS, profitul ne-a permis să reinvestim în extindere, tehnologie și oameni.
Grupul AROBS are o structură diversificată a veniturilor, un portofoliu de produse în continuă expansiune și un portofoliu solid de proiecte în sectoarele public și privat.
Forbes: Care sunt diferențiatorii care au permis prezența companiei între campionii business-ului românesc în ultimul deceniu?
Voicu Oprean: La AROBS, ne concentrăm pe livrarea de valoare reală pentru clienții noștri printr-o combinație de factori esențiali: acoperirea extinsă a industriilor, parteneriatele pe termen lung, un istoric dovedit de inovație, prezența globală cu expertiză locală și capacitatea de a accelera lansarea pe piață prin soluții personalizate și scalabile.
Oferim parteneriat și viziune strategică, nu doar execuție. De exemplu, în domeniul automotive sau medical și nu numai, clienții noștri ne-au spus cât de mult apreciază nu doar expertiza tehnică, ci și capacitatea noastră de a anticipa și adapta rapid soluțiile la nevoile lor dinamice.
Forbes: Care sunt principalele 3 puncte ale strategiei de business a companiei pentru a menține succesul în următorul deceniu?
Voicu Oprean: Strategia noastră pentru următorul deceniu se bazează pe trei piloni: inovație continuă, extindere internațională și dezvoltare organizațională susținută.
Ne bazam pe investiție continuă în cercetare și dezvoltare, pentru a rămâne în avangarda tehnologiei, și pe extinderea prezenței noastre pe piețe internaționale, mai ales EU, UK, USA, atât prin servicii software cât și prin produsele noastre, în mod special telematics.
Al treilea punct este dezvoltarea și învățarea continuă – .atât la nivel individual, cât și organizațional. Credem că succesul pe termen lung depinde de capacitatea noastră de a încuraja o cultură a învățării, a adaptabilității și a leadershipului participativ.
Investim constant în programe de formare, mentorat și schimburi de know-how între echipe. În plus, colegii noștri pot avea o voce activă în procesul de inovare, contribuind direct la dezvoltarea de soluții relevante și competitive pentru clienții noștri.
(4 mai 2025)