FacebookTwitterLinkedIn

Dezvoltatorul imobiliar Vastint România a lansat oficial faza a doua a proiectului Timpuri Noi Square, care va include un food hall de aproximativ 6.000 mp – cel mai mare de acest tip amenajat într-un complex de birouri din România. 

Noua etapă de dezvoltare va adăuga două clădiri de birouri clasa A cu un total de peste 60.000 mp de suprafață închiriabilă totală (GLA) și va dubla suprafața totală închiriabilă a ansamblului, care va ajunge astfel la 112.000 mp.

„În ciuda numeroaselor provocări, am reușit să menținem un ritm alert al lucrărilor, cu peste 1.000 de persoane implicate până la finalizarea proiectului. (…) De altfel, avem deja discuții cu chiriași interesați să aibă un birou în noile clădiri”, a declarat Antoniu Panait, Managing Director al Vastint România.

Primele trei clădiri, finalizate în prima etapă și totalizând 52.100 mp, sunt închiriate în proporție de 100%, printre chiriași regăsindu-se companii precum Playtika, Ayvens, Bolt, Go Pro, Vola și Radio AG.

Lucrările pentru noua fază au început în mai 2024, fiind deja realizată structura de beton armat, cu un stadiu de execuție de 75%. Termenul de livrare estimat este trimestrul al patrulea din 2026. Noile clădiri vor beneficia de 690 de locuri de parcare subterane, spații comerciale și facilități complementare.

Potrivit dezvoltatorului, ambele clădiri vor respecta standardele nZEB și vor elimina complet utilizarea gazelor naturale, utilizând în schimb surse regenerabile pentru încălzire, inclusiv 1.700 mp de panouri fotovoltaice și 200 de foraje geotermale. 

Obiectivul este obținerea certificării LEED Platinum, cu un punctaj de peste 100, ceea ce ar marca o premieră pentru un proiect de această dimensiune în România.

Componenta de retail va include conceptul New Tales – un food hall modern desfășurat pe două niveluri, cu restaurante à la carte, cafenele, un cocktail bar cu scenă pentru evenimente și un Garden Bar cu terasă. Spațiul este gândit ca un punct de atracție pentru chiriași și publicul larg, cu accent pe gastronomie și activități sociale.

Până la finalul anului 2025, prima fază a proiectului va fi completată și cu un centru de conferințe de 400 mp, însoțit de o terasă de 300 mp.

Timpuri Noi Square este dezvoltat de Vastint România, parte a grupului internațional Vastint, activ pe piața locală din 2008. Compania mai deține și Business Garden Bucharest, un alt ansamblu de birouri din Capitală.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.