de vorbă cu actrița Ioana Flora
Actriță cu un palmares impresionant de premii naționale și internaționale și mamă de gemeni adolescenți… Așa aș scrie pe cartea de vizită a Ioanei Flora, pe care o invit la un dialog țintit acum mai ales pe „rolul” de mamă. de Viorica Rusu / Foto de Marius Michailov
Pentru început, aș vrea să știu care a fost prima reacție când ai aflat acum 17 ani că vei avea gemeni?
E o poveste frumoasă și amuzantă totodată Am aflat că vom avea gemeni abia la a doua ecografie. Mă dusesem știind că e o sarcină obișnuită, nu una gemelară. Și, evident, în momentul în care doctorița a spus: „Doamnă, aici avem doi”, m-am emoționat atât de tare încât am început să râd în hohote. Nu avusesem în familie gemeni, nu m-am gândit o secundă până atunci că aș putea primi un asemenea cadou de la viață. Apoi, cum sunam pe cineva, familie, prieteni, le ziceam: ghici ce? toți, absolut toți, aveau aceeași reacție, râdeau în hohote de bucurie.
Îmi închipui că a fost destul de abruptă trezirea din entuziasmul celor 9 luni de așteptare și momentul în care te-ai trezit cu doi bebeluși în brațe, care veneau cu o schimbare radicală a vieții tale.
Așa a fost. Țin minte că urmăream evoluția sarcinii prin cărți, pe internet, dar nu m-am gândit să învăț în avans despre ce mă așteaptă. Într-una dintre cărți, și era o carte groasă, să ne înțelegem, era un singur mic capitol despre gemeni. Am reținut fraza: double the fun, double the trouble. Și cam așa a fost! Primul an a fost o reală provocare. La noi în casă nu se dormea. Se trezeau la fix, cum adormea celălalt. Dar a trecut. Acum știu că se au unul pe celălalt și sunt o echipă! Sunt mereu și peste tot împreună.
Când ai revenit pe platourile de filmare după nașterea gemenilor? A fost greu să te desprinzi, fie și pentru câteva ore, de grijile de mamă și să te concentrezi perfect pe exigențele profesionale?
Eu am urmat nevoile copiilor. În primii doi ani, m-am retras cumva din activitate, pentru că aveau nevoie de mine. Am filmat doar la Periferic, în regia lui Bogdan George Apetri, când aveau cam un an și jumătate. Îmi doream să lucrez, dar nu prea puteam să mă gândesc la asta. Țin minte că mă sunase o colegă regizoare să îmi propună un proiect și râd și acum că i-am răspuns panicată: nu înțelegi că am născut, că am gemeni? Eram ca la armată, ce mai. Întâmplarea face că după câțiva ani a născut și ea gemeni, deci a avut ocazia să-mi înțeleagă panica.
Cred că este foarte plăcut să ai o mamă actriță, care face un spectacol din fiecare poveste de seară sau din alte ocazii în care este lângă copii. Ce spun adolescenții tăi despre lucrurile astea? Au vreo amintire deosebită?
Cred că au ceva amintiri, da. Multe dintre ele sunt amuzante. Ar trebui întrebați ei. Dar, uite, de exemplu, când erau mici, mai mult decât spectacole de seară pe acasă, ne-am strâns câteva actrițe, mame de copii mici, și am făcut câteva spectacole minunate pentru copii, evident, din nevoia de a le oferi, în primul rând, alor noștri ceva bun și de calitate. Lumea lui Momo l-am produs și găzduit, iar ei erau tare bucuroși să ne facă cu mâna din public.
Să revenim la prezent. Cum e să ai doi adolescenți în casă și timp pentru fiecare, tact, răbdare, înțelegere, fermitate, control… Plus carieră, plus timp pentru tine, plus…, plus…, plus.
Sașa și Luca au o inteligență emoțională incredibilă, maturitate, o putere de a înțelege oamenii, viața din jur. Au activitățile lor, au făcut mult sport până acum, muai thai, kick boxing, acum s-au axat pe box. Merg la sală, au prieteni, o gașcă din școala generală, toți copii extraordinari. Mi-am dat seama că eu cu ai mei pot obține o bună înțelegere doar prin dialog. Orice aș încerca să le impun, nu ține. Îi respect, îi admir pentru ceea ce sunt, pentru felul în care gândesc. La vârsta asta, părintele e acolo doar ca o plasă de siguranță, nevoia nu e acută ca în primii 10 ani, de a face lucruri non-stop împreună. Așa că, de doi ani, am putut să plec cu proiecte, să filmez o lună în Turcia, vara trecută la filmul lui Adrian Sitaru, Blindsight (va avea premiera anul acesta), să fac proiecte de teatru și în afara Bucureștiului. Deci, suntem bine, și eu cu meseria, și ei cu viața lor de adolescenți.
Au înclinații artistice, evident. Nici nu se putea altfel. Dar au ales o cale mai practică, sunt la liceul economic. Își doresc să înțeleagă principiile antreprenoriatului, iar eu îi susțin 100%. Din vară își doresc să își găsească un part time job, să-și câștige banii proprii. Au câștigat de mici, de fapt, au filmat în mai multe rânduri, că așa și-au dorit ei. De fiecare dată când apare o ocazie, eu îi întreb dacă vor, și ei aleg.
Ce te uimește la copiii tăi acum, când sunt aproape de a-și lua zborul? Seamănă în talentele și aspirațiile lor?
Am o poveste foarte frumoasă, care m-a impresionat. De curând, îl rugasem pe Sașa să mă ajute la o probă de casting. Să joace un adolescent, alături de mine. Apoi, pentru că Luca tocmai citise din scrisorile lui Eminescu la o serbare școlară, impresionase publicul, pe profa de română, l-am întrebat dacă vrea să citească, împreună cu mine, din poemele tatei, Ioan Flora, la comemorarea a 20 de ani de când tata nu mai e. A zis da. A mărturisit că se întrebase cu câteva zile înainte cum era tataie, că găsise niște poeme pe net. Am povestit o seară întreagă despre el. Deci, da, au câte ceva de la fiecare. Dar, deocamdată, se gândesc la o meserie practică.
La ce lucrezi acum?
Să răspund concret: acum scriu în drum spre Târgu Jiu, pentru că mâine joc în „Romeo și Julieta” acolo. La Teatrul de Comedie din București joc un „one woman show“ superb, FRAGIL/E, continuarea documentarului web Fragile. Poveștile reale a 5 femei acum există și pe scenă. Filmez la serialul „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”, o mare bucurie pentru mine. La Pitești joc într-un spectacol foarte bun, „Absolventul”, în regia lui Vlad Massaci. Apoi, în „Zborul”, dedicat lui Brâncuși, o joc pe domnișoara Pogany, o bijuterie de spectacol coregrafic, în regia lui Ștefan Lupu, la Târgu Jiu. Călătoresc mult, lucrez mult și îmi place asta. E cel mai fericit mod prin care mă adresez lumii.