FacebookTwitterLinkedIn

Producţia fabricilor din China a înregistrat o încetinire în luna aprilie, însă a demonstrat o rezilienţă neaşteptată, susţinută de măsurile guvernamentale de sprijin care au atenuat impactul tensiunilor comerciale cu Statele Unite, potrivit Agerpres.

În ritm anual, producţia industrială a crescut cu 6,1%, încetinind faţă de avansul de 7,7% din martie, dar depăşind estimările analiştilor, care anticipau o creştere de 5,5%. Economistul Tianchen Xu de la Economist Intelligence Unit a explicat această rezilienţă prin sprijinul fiscal considerabil oferit de autorităţi.

Exporturile Chinei au depăşit recent aşteptările, beneficiind de redirecţionarea comenzilor internaţionale într-un context de reconfigurare a comerţului global, determinată de taxele vamale impuse de administraţia Trump. Totuşi, valoarea totală a exporturilor a stagnat, în ciuda creşterii producţiei industriale, indicând efectele măsurilor comerciale punitive adoptate de ambele părţi.

“Comerţul exterior al Chinei a rezistat provocărilor şi şi-a menţinut ritmul solid, reflectând competitivitatea internaţională”, a declarat Fu Linghui, purtător de cuvânt al NBS, care a subliniat că o detensionare a relaţiilor comerciale ar fi benefică pentru redresarea economică globală.

În ceea ce priveşte consumul intern, vânzările cu amănuntul au crescut cu 5,1% în aprilie, în scădere de la 5,9% în martie şi sub aşteptările de 5,5%. Totuşi, segmentul electrocasnicelor a consemnat o creştere spectaculoasă de 38,8%, ca urmare a stimulentelor guvernamentale menite să încurajeze cheltuielile populaţiei.

Pe de altă parte, sectorul imobiliar continuă să fie o sursă de îngrijorare, cu preţuri stagnante şi investiţii în scădere. Deşi rata şomajului a coborât uşor la 5,1% în aprilie, unele fabrici orientate spre export au fost nevoite să-şi trimită angajaţii acasă.

În primul trimestru din 2025, economia chineză a înregistrat o creştere de 5,4%, peste estimările analiştilor, iar autorităţile de la Beijing îşi menţin prognoza de creştere de aproximativ 5% pentru întregul an, în pofida incertitudinilor geopolitice şi comerciale.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.